0.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

DEZASTRU în cazul unui MARE CUTREMUR în Banat! Specialiștii spun că va fi HAOS

După cutremurul de miercuri dimineață, din Italia, cu o magnitudine de 6,2 grade pe scara Richter, soldat cu numeroase victime, profesorul Gheorghe Mărmureanu, reputat seismolog, consideră că ”un cutremur asemănător ar crea haos la noi în țară. Asta pentru că nici oamenii și nici autoritățile nu sunt pregătiți pentru așa ceva”. Mărmureanu prevede că următorul mare cutremur care se va abate asupra țării noastre va afecta în special Moldova, dar și Muntenia sau Dobrogea.

În privința Banatului, unde cel mai recent cutremul a avut loc în această primăvară, în luna martie, zona Timişoara este cea mai importantă regiune seismic activă a României la nivelul seismicităţii crustale, se spune într-un poster informativ al Institutului Național de Fizica Pământului, realizat în cadrul proiectului Rețeaua Seismică Educațională din România (ROEDUSEIS-NET).

Din cele aproximativ 217 cutremure întregistrate înainte de 1901, cele mai importante mișcări seismice au fost considerate cele din 1882, în urma căruia Biserica Parohială a fost grav avariată și a trebuit închisă, și cel din 10 octombrie 1879 de la Moldova Nouă, cu o intensitate de VIII și numeroase replici.

În perioada 1901-1950 au fost înregistrate 129 de cutremure, în perioada 1951-1999 au fost întregistrate 97 de seisme, iar în perioada 2013 – mai 2014 s-au înregistrat 174 de seisme, conform INFP.

O analiză a vulnerabilităţii – realizată la Institutul de proiectare IPROTIM, în cazul ipotetic al unui seism cu magnitudine 6 pe scara Richter – având epicentrul în localitatea Şag, iar adâncimea focarului la 15 kilometri – transmisă Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiş, a relevat date îngrijorătoare, se mai arată în informațiile INFP.

Astfel, în centrul vechi al Timişoarei, din cauza gradului avansat de degradare a clădirilor, este posibilă o concentrare mare a cazurilor de colaps general sau parţial.
Zone mai restrânse de avarii grave pot apărea şi în alte cartiere: Piaţa Traian, Str. Ştefan cel Mare, Piaţa Kuttl, Str. Preyer, Str. Treboniu Laurean, cartierul Iosefin.

La clădirile cu două etaje construite în perioada 1860-1910 sunt posibile avarii interioare la pereţii despărţitori. Cartierele de blocuri cu patru etaje, din zona de nord a municipiului Timișoara, vor fi puţin afectate la structură, dar sunt probabile avarii interioare.

Și nu numai clădirile pot suferi. Se pot produce tulburări psihice la copii și adolescenți. După perioada 1991-1993, în care s-au înregistrat repetate cutremure în zona Banloc-Voiteg, dr. C. Lupu din Timișoara (1997) a analizat tulburarile psihice la copii și adolescenți din 12 localități cu circa 13.000 locuitori, din care aproximativ 4.000 copii cu vârste între 0 și 16 ani. S-a constatat că aproape 60% din populația infantojuvenilă s-a încadrat în criteriile “tulburării de stres post-traumatic” (PTSD)…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Citește și :