Atletul reșițean Marius Mihăilă, care a dus la bun sfârșit proba de 50 km marș de la Jocurile Olimpice de la Rio, în care a stabilit record personal și a obținut baremul de participare la Campionatul Mondial de anul viitor, are de primit 5.000 de euro de la Federația Română de Atletism, deși nu a urcat pe podiumul olimpic. Mihăilă se încadrează în normele Federației Române de Atletism, care a anunțat premierile bonus pentru competițiile de obiectiv din sezonul de vară 2016. Astfel, un record personal la Jocurile Olimpice se premiază cu 5.000 de euro, după cum anunță forul de la București, prin președintele Ion Sandu. Ori, singurul atlet român prezent la Rio care poate revendica această sumă este reșițeanul Narcis Mihăilă.
Potrivit expressdebanat.ro, premierea sportivului ar trebui să fie ceva normal, însă nu este suficient doar atât pentru stimularea performerului. În ultimii ani, premierile au lipsit cu desăvârșire și tocmai din cauza sărăciei și a perspectivelor sumbre, Narcis Mihăilă a decis să renunțe la sport, pentru a deveni șofer de TIR. Măcar așa putea să își asigure un venit, pentru că sportul nu i-a oferit decât satisfacția datoriei împlinite și a succeselor efemere. Suspendarea permisului de conducere l-a readus în lumea sportului și, dând dovadă de o ambiție ieșită din comun, a ajuns în premieră la Jocurile Olimpice.
Marius Mihăilă și-a reprezentat cu cinste țara și a făcut ca în presa națională să se vorbească în termeni laudativi despre el și despre Reșița. Reșița, care se mândrește cu sportivii săi, dar nu face nimic pentru ei decât la modul declarativ.
Sursa: expressdebanat.ro