Despre Nicu Anghel, poreclit încă de foarte tânăr „Ministeru”, mai ştiu doar bănăţenii trecuţi de 50 de ani sau, dintre cei mai tineri, doar împătimiţii muzicii instrumentale. Informaţii despre acest adevărat geniu al saxofonului din Banat nu prea există sau sunt foarte sumare. Există, însă, pe youtube, numeroase înregistrări video cu melodiile măiastru interpretate de acest fenomen al saxofonului. Şi care adună mereu mii de vizualizări.

Despre „Ministeru” s-ar putea face un film în genul Emir Kusturica, căci el a trăit puţin (a murit când încă nu împlinise 37 de ani, răpus de o cumplită boală de plămâni, chinuiţi nu numai de tutun, ci şi de miile de ore de suflat în saxofon), dar a trăit intens prin muzica sa. Mulţi cântă şi acum melodiile compuse de el, fără a-i aminti numele. De altfel, cum se întâmplă deseori în folclor, autorul devine anonim, dar opera sa dăinuie, fără o paternitate bine definită. Probabil că acest fapt vine şi din aceea că Nicu Anghel-Ministeru n-a fost un muzicant cu studii de specialitate. El a fost ceea ce muzicanţii numesc „urechist, nu notist”. Şi în cazul lui, totul se baza pe talentul nativ şi pe auzul muzical de excepție.

https://www.youtube.com/watch?v=zrAWTf2gqYg

Pe numele său real Nicolae Cârpaci, marele saxofonist s-a născut în 11 iunie 1957,  într-un spaţiu parcă predestinat, în localitatea Maciova-Colonie, devenită astăzi Strada Muzicanţilor, la vreo 15 kilometri de Caransebeş. Tatăl său, poreclit „Bărici”, era şi el muzicant, dar nu de talia lui Ministeru. În schimb, la Maciova exista o adevărată „academie” de muzicanţi, după cum aminteşte Ştefan Isac: Ioan Constantin (Ionel Banu), Scumpea Stănescu (Bătrânu), Toma de la Măguri, Ionel Novac (Pocarici), Gheorghe Constantin (Ghiţă Ciocârnău), Marian Rădulescu, Ion Olan, Budoiţă Stănescu, Scumpea Stănescu (Tânăru).

A urmat şcoala în satul natal, absolvind opt clase, A  început să cânte de la 7 ani, iar omul de la care  a „furat meserie” a fost cel supranumit Ghiţă Ciocârnău, un muzicant, de asemenea, foarte priceput. Datorită talentului său nativ, a excelat încă de mic la saxofon, iar pentru că în comunităţile de romi poreclele devin dominante, Nicolae Cârpaci a fost numit „Ministeru”, adică (traducând liber din grai bănăţean): un ministru al saxofonului. Porecla asta l-a însoţit toată viaţa şi continuă să fie cunoscută de iubitorii muzicii bănăţene.

https://www.youtube.com/watch?v=37hwFdnSSso

A cântat la multe evenimente (nunţi, botezuri etc.) şi în multe formaţii. O vreme a cântat cu marele trompetist Sandu Florea, poreclit Nana Florea, apoi a cântat cu formaţiile altui mare suflător bănăţean, Luţă Popovici, precum şi cu fiul celui din urmă, Iancu Popovici. De altfel, Luţă Popovici l-a adus în Timişoara, asigurându-i casă şi masă. După soţia sa, Nadia Anghel, de loc din Eşelniţa, şi-a luat numele care l-a şi consacrat: Nicolae Cârpaci a devenit Nicu Anghel-Ministeru, după unii cel mai mare saxofonist din Banat.

Cu sprijinul lui Luţă Popovici, a înregistrat 13 piese pe un disc Electrecord, din formaţie făcând parte: Nicu Anghel-Ministeru (saxofon), Luţă Popovici (taragot), Iancu Popovici (trompetă), Virgil Muzur (vioară), Geanu Marian (acordeon), iar ţambalistul şi contrabasistul erau bucureşteni. Printre piese au fost: Doiul lui Florea, Ardeleana de la Armeniş, Brâul orşovenilor, Doina lui Ghiţă Ciocârnău, Brâul lui Virgil Muzur, Doina lui Nicu Anghel, Brâu de la Oraviţa, Doiul lui Nicu Anghel, Ardeleana lui Luţă Popovici, Brâul lui Sandu Florea, Hora lui George Motoia Craiu  şi două doine: Soră, dragă şi Au, dodă.

https://www.youtube.com/watch?v=taHh7drYEEs

Un alt mare instrumentist din Banat, Mircea Ardeleanu (un virtuoz al ţambalului), i-a facilitat întâlnirea cu o mare orchestră, din Novi Sad, dirijată de maestrul Lucian Petrovici-Bocăluţ, cu care a făcut alte înregistrări, în care apar câteva piese noi: Pe munte la Semenicu, Joc de doi al lui Luca Novac, Frică mi-i că mor ca mâine, Ardeleana pe trei paşi, Din Şopot până-n Gârboţ, Brâu de pe Valea Almăjului. A murit mult prea devreme, la nici 37 de ani, în 4 octombrie 1994, având doar câţiva prieteni buni prin preajmă.

Doi mari reprezentanţi ai folclorului bănăţean îşi amintesc cu multă nostalgie de Nicu Anghel-Ministeru: Marius Cîrnu (şi el un vituoz al instrumentelor de suflat) şi Carmen Popovici Dumbravă (o solistă vocală unanim recunoscută de iubitorii muzicii populare).

Marius Cîrnu: „Nicu Anghel a avut har de la Dumnezeu. A fost un geniu al saxofonului. Stilul lui era aparte. Stăpânea perfect tehnica interpretării la saxofon. Era foarte bun şi la doine, dar şi la melodiile de joc. Ca toţi instrumentiştii din Maciova, cânta după ureche, dar avea un auz extraordinar. A fost cel mai cunoscut saxofonist din Banatul de munte”.

https://www.youtube.com/watch?v=XTj9yLw_37s

Carmen Popovici Dumbravă: „Nicu Anghel-Ministeru a fost, în primul rând, un om extraordinar, de mare caracter. Şi un familist de excepţie. Un muzicant de geniu: improviza din câteva note pe care le auzea. Când cânta doina, era doina adevărată. Când cânta sârbeşte, era sârbeşte. Suflătorii îl recunoşteau imediat drept un mare instrumentist, un lider. Avea un dar de la Divinitate şi îl transmitea publicului. Stilul lui devenise inconfundabil. Mi-amintesc că, spre sfârşitul vieţii, venea şi cânta alături de noi cu perfuzia în mână. Era foarte pedant şi se prezenta întotdeauna foarte îngrijit în faţa publicului”.

Ar fi o mare nedreptate să-l uităm pe Nicu Anghel-Ministeru, în pofida faptului că melodiile create de el circulă în continuare, fără a-i fi pronunţat numele. Să rămânem măcar cu amintirea unui bărbat subţire, cu o freză a la Jimmy Hendrix şi o mustaţă zdravănă pe faţa lungă, brăzdată, în ultimii ani, de suferinţă. Şi cu imaginea unui suflet de artist autentic, cu un stil propriu, aproape inimitabil.

1 de 6