Şcoala încotro? Ne îndreptăm spre o „dictatură” a elevilor? Profesorii, nemulţumiţi de noul statut

360
copiat

Noile prevederi ale Statutului elevului, care se vor aplica din această toamnă. stârnesc nemulţumirea cadrelor didactice. Potrivit actului normativ, elevii pot cere socoteală pentru notele primite, pot folosi telefoanele mobile în oră „în scopuri educaţionale”, nu mai pot fi mustraţi în faţa clasei, nota la purtare se poate scădea mult mai greu şi îi vor evalua, la rândul lor, pe profesori.

Statutului Elevului este lăudat de Ministerul Educaţiei şi de reprezentanţii elevilor, însă privit cu scepticism de profesori.

90 la sută dintre elevi nu folosesc telefonul în scop educaţional, iar profesorul nu poate controla utilizarea acestuia în scopul potrivit, mai ales în cazul claselor cu efective mari, spun profesorii, care se tem că este un pas înapoi în ceea ce priveşte disciplina în şcoală şi că este un risc să fie abuzuri ale elevilor.

Una din cele mai importante prevederi ale Statutului, care intră în vigoare chiar de la începutul anului şcolar, este că elevii au dreptul să îşi conteste notele la lucrările scrise. Mai întâi, ei pot cere explicaţii profesorului de la clasă, în cinci zile de la comunicarea notei. Dacă nu sunt mulţumiţi de argumentele dascălului, pot face plângere scrisă la director. Plângerea este analizată de o comisie formată din doi profesori care nu predau la clasă. Media notelor date de ei este cea care va fi trecută în catalog.

Totodată, profesorul trebuie să îi informeze asupra notelor primite înainte să fie trecute în catalog şi trebuie să fie consultaţi în legătură cu materiile opţionale, iar participarea la aceste discipline se va face pe grupe formate special în acest sens.

La sfârşitul fiecărui semestru, elevii vor oferi feedback profesorilor, ca să-şi îmbunătăţească activitatea, prin completarea unor fişe anonime. Mai mult, profesorii nu au voie să pună absenţe ca mijloc de coerciţie, au voie să pună absenţă doar dacă elevul nu este la oră şi nu au voie să îi oblige pe copii să participe la olimpiade şi concursuri şcolare.

O altă prevedere din Statut este că elevii nu au voie să fie deposedaţi de bunurile lor, dacă nu atentează la siguranţa colegilor şi a profesorilor. Ei au voie să folosească telefoane mobile în timpul orelor de curs, dacă au acordul cadrului didactic şi dacă le folosesc în scop educaţional ori situaţii de urgenţă.

Atunci când se aplică o sancţiune, elevii au dreptul să se apere. Nici o mustrare nu se face în faţa clasei sau a şcolii şi sunt interzise pedepsele colective. Pentru orice sancţiune aplicată, dacă, în opt săptămâni de la comunicarea pedepsei, elevul îşi corectează comportamentul, nu i se mai scade nota la purtare. De asemenea, elevii pot fi pedepsiţi doar pentru faptele pe care le săvârşesc în perimetrul şcolii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.