1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Iarna frânează trenurile Timişoara Nord – Bucureşti Nord. Vagoane cu probleme la sistemul de încălzire

Probleme pe calea ferată, din cauza iernii. Întârzierile sunt consistente. Una din rutele afectate este Timişoara Nord – Bucureşti Nord. CFR Călători nu pridideşte cu explicaţiile.

Bilanţul întârzierilor şi problemelor. Pe listă, şi ruta Timişoara Nord – Bucureşti Nord

Într-o situaţie prezentată publicului de CFR Călători, la ora 9, se afirma că nu au fost anulate trenuri din cele peste 1.200 de trenuri care circulă zilnic pe rețeaua feroviară. Între trenurile care au sosit cu întârzieri se număra IR 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord (40 minute).

La ora 16,30, un alt bilanţ – opt trenuri au ajuns după ora fixată, „recordul” deţinându-l IR 347 Viena – Bucureşti Nord (130 minute întârziere). Pe listă apare şi IR 1692 Timişoara Nord – Bucureşti Nord (cu 40 minute întârziere). În plus, alte necazuri: la două trenuri, unul dintre ele fiind IR 1621 Bucureşti Nord – Timişoara Nord, au fost două vagoane cu probleme la sistemul de încălzire, iar pasagerii, anunţă CFR Călători, au fost redistribuiţi.

„Este o situaţie în evoluţie, sunt posibile şi alte întârzieri şi/sau modificări, fapt pentru care recomandăm pasagerilor ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească”, transmite CFR Călători (foto https://www.facebook.com/CFRCalatori.ro).

Nu merge curentul ori căldura, te redistribuie în alt vagon

CFR Călători anunţă că, pentru a preîntâmpina problemele, sunt pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenție, iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă. „Prioritatea companiilor feroviare este ca transportul pasagerilor să se desfășoare conform procedurilor privind siguranţa circulației”, precizează compania feroviară, care „mulțumește tuturor pentru înțelegere”.

Se încearcă prevenirea situaţiilor neplăcute pentru călători: dacă apar unor defecțiuni la instalația electrică ori de încalzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, precum a fost cazul mai sus, personalul de tren va redistribui călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane şi le va acorda asistenţa necesară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :