Când o manifestare culturală a trecut de douăzeci de ediții e semn de maturitate și efort organizatoric susținut. Iată că ne aflam la începutul celei de a XXIII-a ediții a festivalului literar cu simbolicul nume „ Zilele Schimbării la Față a Sârbilor din România”. Manifestare ce se desfașoară cu sprijinul Departamentului pentru Relașii Interetnice a Guvernului României în colaborare cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timișoara și a comunităților locale de pe Clisura Dunarii.
La sediul Consulatului General din Timișoara a avut loc prima întâlnire a participanților din Serbia și alte țării cu colegii români și sârbi din orașul nostru.
Au spus cuvinte de bun venit Lazar Manojlovic consulul general, gazda evenimentului dar și poeţii Robert Șerban și Slavomir Gvozdenovici. Cu acest prim prilej a fost prezentat, cu toate că nu prea este nevoie, fiind un vechi prieten al Timișoarei, a marelui om de cultură, poet și traducător Adam Puslojic. Dânsul este în postura de membru de onoare al Academiei Române, laureat al Marii Diplome de Baziaș pe anul 2016, cel mai important premiu literar al diasporei sârbe dar și de om ce simte și românește.
Tot astăzi, la sediul Centrului Cultural Sârbesc din Timișoara din cadrul Uniunii Sârbilor din România va avea loc o seară literară cu accent pe poezie unde se vor afla față în față, pe lângă scriitorii din țara noastră, și reprezentanți a 11 țări din Europa, America și Australia.
În zilele următoare (18 și 19 august) se pleacă pe malul Dunării, ce de data asta nu va fi hotar între două țări ci va fi liantul a două culturi. La mănăstirea de la Baziaș se vor întâmpla majoritatea evenimentelor culturale. Dar se va vizita și Belobreșca și Socolul.
Organizatorii au prevăzut patru întâlniri literare internaționale în toate aceste localități. Toți participanții sunt invitați să ia parte la masa rotundă cu tema „Antologii și cărți importante ale sârbilor din diaspora”.
În toți anii, „Zilele Schimbarii la Față a Sârbilor din România” adună în jur de patruzeci de scriitori de pe toate continentele, fiind astfel considerată cea mai importantă adunare a scriitorilor sârbi din lume.