Noul ministru al muncii din guvernul tehnocrat a făcut astăzi o serie de afirmații extrem de grave cu referire la sustenabilitatea sistemului de pensii din România.
Citat de ziarul Adevărul, ministrul muncii Dragoș Pâslaru a afirmat că sistemul de pensii din România se îndreaptă spre un sfârșit deloc plăcut dacă se mențin actualele prevederi legale în domeniu. Pâslaru a declarat că pensiile în nici un caz nu vor crește semnificativ în următoarea perioadă și că pentru moment statul român are bani doar pentru indexările acestora cu rata inflației.
Singurele soluții pentru o eventuală majorare a pensiilor pe viitor ar fi, în viziunea lui Dragoș Pâslaru, creșterea bugetului de stat, majorarea unor taxe și aplicarea din ce în ce mai bine a principiului eficienței cheltuirii banilor publici.
Partea interesantă a declarațiilor făcute de Dragoș Pâslaru se referă la faptul că acesta a subliniat faptul că pensiile speciale afectează în mod foarte serios sistemul de pensii al statului român și că, dacă se menține ritmul de acordare al acestora, atunci sistemul general de pensii va intra în colaps. Mai exact, ministrul muncii asusținut că, în anul 2050, statul nu va mai putea plăti pensiile românilor deoarece nu va mai avea bani.
Singura soluție pentru a bloca avalanșa de pensii speciale pe care parlamentarii le votează pe bandă rulantă, ar fi revenirea la un sistem de pensii unitar, sistem care ar fi mai ușor de gestionat și care ar asigura predictibilitatea cheltuirii banului public.
Pe scurt, ministrul muncii a explicat că pensiile speciale care au fost votate de parlamentari, atât pentru ei cât și pentru aleșii locali dar și cele care sunt în dezbatere încă în Parlament afectează în mod serios și pe termen lung sistemul de pensii din România.
Iar concluzia a fost clară. Dacă nu se va opri acest trend de acordare a pensiilor speciale, în maxim douăzeci de ani, sistemul de pensii va intra în colaps și românii vor spune adio pensiilor acordate de statul român, pensii pentru care au contribuit de-a lungul a zeci de ani de muncă.
Sursa articolului: ro.blastingnews.com