Cu două treimi dintre români care preferă un președinte naționalist, cu cele două partide PSD și PNL îmbălsămate în nepotism, corupție și proastă guvernare și prăbușite iremediabil în ochii alegătorilor clasici, viitorul nu sună deloc bine.
Ultimul sondaj realizat de INSCOP, o casă de sondare a opiniei publice dintre cele mai onorabile, descrie ca un RMN de ultimă generație bolile teribile, fără leac, din măruntaiele politicii românești. Pe cele mai multe „patologii” le cunoaștem unii dintre noi de prea mult timp: corupția endemică, prostia la propriu a multora dintre așa-zișii premieri, miniștri, chiar președinți, clientelismul sufocant practicat de toți cei care au guvernat România de prin 2000 încoace.
Ca unul care scriu articole politice de pe la mijlocul anilor ’90, pot depune mărturie că mulți dintre politicienii de după Revoluție, acei emanați din rândurile fostului PCR, le dădeau clasă la capitolul educație și profesionalism prostănacilor cu ifose instalați în fruntea guvernelor de după 2000. La o sumară comparație veți vedea că între alde Petre Roman, Eugen Dijmărescu, Caius Traian Dragomir, Ion Aurel Stoica și, să nu ne facem că uităm: Andrei Pleșu, Mihai Șora, oameni care au făcut parte din primele guverne de după 1990, și cei care au urmat începând cu cabinetul lui Adrian Năstase și continuând cu componenții guvernelor impuse de Băsescu și Iohannis distanța e ca de la Pământ la Lună!
Nu-i câtuși de puțin de mirare că, acum, 70% dintre români aleg, din motive care țin de lehamite și disperare, lideri cu vederi extremiste precum Georgescu, Simion sau Șoșoacă. În intimitatea gândurilor lor, cei care îi preferă pe sus-amintiții nu o fac, majoritatea dintre ei, din incultură și pasiuni naționaliste, ci doar pentru că au ajuns la concluzia că trebuie încercați și aceștia. Cu toate ieșirile lor în decor, cu toate aberațiile pe care le-au vânturat mai ales Georgescu și Șoșoacă, mulți alegători îi votează pe respectivii pentru că pur și simplu au ajuns să le fie silă de ceilalți.
Că așa stau lucrurile o arată poziția favorabilă exprimată, doar aparent paradoxal, de aceiași alegători, pentru păstrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Românii nu-și doresc nici pe departe ieșirea din aceste ancore fundamentale pentru stabilitatea țării, însă sunt pur și simplu agasați de proasta guvernare a vechilor partide, niciodată reformate cu adevărat, niciodată curățate de morbul răvășitor al corupției de sus până jos.
Indiferent de ce se va întâmpla în luna mai, această țară nu are multe căi de dezvoltare temeinică și curată în anii ce vin în afara unei rapide și solide reorganizări teritoriale. România va intra definitiv în faliment dacă nu va trece urgent printr-un proces de regionalizare. Cu mii de sate, comune și chiar orașe aflate realmente în faliment, care nu-și pot plăti din ce încasează la buget nici măcar liotele de angajați proprii, cu zeci de județe moștenite din epoca ceaușistă, multe falimentare și ele, singura cale rămâne regionalizarea.
De 35 de ani regiunile bogate, ce dispun de o economie funcțională, cum sunt Banatul, Crișana, jumătate din Transilvania, o parte din Moldova legată de Iași și, firește, capitala României, Bucureștiul, nu fac altceva decât să alimenteze pungile de sărăcie din restul țării. Care, rămânând în structura teritorială actuală, cu aceste zeci de județe aflate în ruină, vor continua să sărăcească cumplit și să tragă în jos, inevitabil, și regiunile relativ prospere, amintite mai devreme.
Prin urmare, degeaba ne vom schimba la nesfârșit președinții, prim-miniștrii, primarii sau șefii de consilii județene, dacă nu vom începe urgent reorganizarea din temelii, pe principii de bună guvernanță și rigoare, a structurii teritoriale a României.
