1.5 C
Timișoara
miercuri 22 ianuarie 2025

Încep înscrierile pentru Festivalul – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VII-a, 2025

Lugojul va găzdui cea de-a VII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, un eveniment dedicat omagierii dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan.

Personalitatea sa remarcabilă și impactul major asupra formării artistice a zecilor de generații de soliști sunt un adevărat exemplu de inspirație, iar îndrumările sale au contribuit semnificativ la promovarea culturii tradiționale timișene.

Născut în Lugoj, Gelu Stan a urmat cursurile primare în orașul natal și a absolvit, în 1965, Institutul Pedagogic din Timișoara, iar în 1972, studiile muzicale la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. În decursul a 20 de ani, a fost dirijor al Ansamblului Profesionist Banatul, obținând de cinci ori premiul I la nivel național ca dirijor profesionist. Începând din 1990, a realizat emisiuni la Radio Timișoara și a coordonat Secția Muzicală între 1990 și 2000. A fost președinte al juriilor la numeroase festivaluri folclorice și a primit, în 2008, din partea Consiliului Județean Timiș, premiul ProCultura – Timisiensis, pentru promovarea artei și culturii timișene.

Dacă ai între 15 și 25 de ani, ești pasionat de folclor și vrei să te afirmi pe scena muzicală, te invităm să participi la Festivalul – Concurs „Gelu Stan”. Vei avea oportunitatea să cânți alături de Orchestra Profesionistă a Ansamblului Banatul, dirijată de Sebastian Roșca, și să faci parte dintr-un eveniment de amploare, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.
Pentru condițiile de participare și informații suplimentare, te rugăm să contactezi numerele de telefon 0256/435158 și 0726123035 – Ciprian Pop, sau să trimiți un email la cecart@cecart.ro. De asemenea, poți accesa site-ul instituției la www.cecart.ro

Documentele pentru înscriere trebuie trimise până miercuri, 12 februarie 2025, ora 14:00.
Preselecția va avea loc pe 13 februarie 2025, când comisia de selecție va viziona materialele video trimise de concurenți. Nu este necesară prezența fizică la Timișoara. Rezultatele preselecției vor fi publicate pe site-ul www.cecart.ro pe 13 februarie 2025, la ora 18:00.

Concursul, festivitatea de decernare a premiilor și spectacolul de gală al laureaților vor avea loc pe 6 martie 2025, la Teatrul „Traian Grozăvescu” din Lugoj. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijată de Sebastian Roșca.

Vor fi acordate următoarele premii în bani: Marele Premiu – 4000 lei, Premiul I – 3000 lei,
Premiul II – 2000 lei, Premiul III – 1500 lei, 3 Premii Speciale în valoare de 800 lei, Premiul
Radio Timișoara și Premiul „Tinereții”, acordat de familia maestrului Gelu Stan.
Regulamentul și fișa de înscriere sunt disponibile aici: www.cecart.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Universitățile din Timișoara sprijină proiectul Campusului Dual, un proiect rupt parcă din filmele SF

Campusul dual, investiție strategică pentru Timișoara, va avea 36 de săli de clasă și laboratoare, cămin pentru 100 de elevi și studenți, mediatecă, sală...

Aproape 30 de timișoreni au rămas fără permis marți seară

Acțiune a polițiștilor, marți seară. În cadrul unor controale rutiere de rutină, peste 40 de timișoreni au fost opriți în trafic și 28 dintre...

Citește și :