În ultimii ani, numărul copiilor aflați în plasament în Timiș a scăzut în ultimii ani. Fie că sunt preluați mai puțini sau aceștia, după împlinirea vârstei de 18 ani beneficiază de sprijin de la stat pentru părăsirea sistemului.
„Anual sunt preluați mai puțini copii în sistemul de protecție specială, având în vedere măsurile implementate la nivel județean. Multe în localități din mediul rural, în care anterior erau preluați copiii în sistemul de protecție au fost făcute servicii de tip after – school sau cantină socială și copii sunt păstrați în familie”, a declarat Monica Trușcă, directoarea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.
De asemenea, în ceea ce privește sistemul de asistență maternală, dacă în 2020 erau înregistrați 916 copii, în 2024, în evidențele DGASPC Timiș figurează un număr de aproximativ 600.
Începând din 2023, tinerii aflați în sistemul de protecție specială, pot beneficia după împlinirea vârstei de 18 ani de un sprijin financiar. Aceștia au posibilitatea să părăsească sistemul, cu condiția ca ei să continue studiile în cadrul unei instituții de învățământ sau să aibă un loc de muncă.
Suma primită de la stat, potrivit indicelui social de referință, a cărui valoare este de 4,8 ISR, se ridică la suma de 3168 de lei, care înseamnă undeva la peste 600 de euro. Suma acestui indice se modifică anual, odată cu inflația.
„Ei își pot asigura nevoile de bază, fiindcă una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat copiii din sistemul de protecție a fost aceea de locuire. Când plecau din centru sau de la asistentul maternal, din banii pe care îi câștigau, majoritatea se duceau pe chirie. Acum suma asta le oferă un ajutor, pe lângă beneficiile care le au când urmează instituții de învățământ”, spune Monica Trușcă.
Pentru tinerii aflați în situații sociale dificile există burse sociale, care sunt acordate lunar pentru studenții eligibili. De asemenea, studenții orfani chiar și numai de unul dintre părinți sunt scutiți de plata locurilor in cămin. Studenții din familii monoparentale sunt și ei ocrotiți, dar și studenții proveniți din familii rrome.
În ceea ce priviește domeniile de activitate pe care tinerii le aleg după ce părăsesc sitemul, aceștia se orientează fie spre Asistență Socială, domeniile tehnice, medicină și asistență medicală, sau chiar unii dintre ei aleg să se orienteze spre profil de Agronomie.