Crescătorii de porumbei din Timiș sunt așteptați la un eveniment dedicat lor! La Moșnița Nouă, în Sala de Sport, iubitorii de înaripate pestrițe sunt așteptați să se cunoască, să socializeze, dar și să vadă cei peste 1.300 de porumbei, din cadrul expoziției de păsări.
La Moșnița Nouă vor fi aduși porumbei din diverse rase, dar se vor găsi și porumbei din rasa Jucător Pestriț de Timișoara.
Evenimentul se desfășoară în perioada 17 – 19 ianuarie 2025, adică în acest sfârșit de săptămână.
Expoziția poate fi vizitată:
- sâmbătă între orele 08:00 – 18:00
- duminică între orele 08:00 – 13:00.
Pentru adulți, biletul costă 10 lei, iar copiii au intrare liberă.
Evenimentul este organizat anual de Asociația Crescătorilor de Păsări de Curte și Porumbei „Fauna Banatului”.