Recenta decizie a Curții noastre Constituționale, de anulare a întregului proces electoral aferent alegerii Președintelui României, a trezit emoții la nivelul întregii Națiuni. Mulți dintre concetățenii mei s-au simțit trădați, considerând că anularea acestor recente alegeri prezidențiale s-a datorat numai faptului că „nu a ieșit cine trebuie”. Tensiunea socială a ajuns la cote foarte apropiate celor de fierbere. Iar relația dintre Națiune și Stat s-a șubrezit rău de tot.

Dincolo însă de efectele emoționale ale deciziei curative a Curții Constituționale, cred că soluția impusă prin ea a salvat statul de drept, chiar dacă, în aparență, a „opărit” democrația. De ani buni, am înțeles — și încerc să transmit această idee și studenților mei — că democrația nu se reduce la puterea majorității poporului și că, uneori, mai ales în timpuri complicate, poporul trebuie împiedicat să-și facă rău. Știu că unii dintre colegii mei mă vor critica pentru rândurile aici scrise, dar tocmai statutul meu profesional mă obligă la a încerca să clarific semnificațiile juridice ale mult hulitei decizii ale instanței noastre de contencios constituțional.

Nu am nicio îndoială în privința seriozității motivelor care au stat în spatele deciziei de anulare a întregului proces electoral aferent alegerii Președintelui României. Faptul că o astfel de decizie a fost dată cu votul unanim al celor nouă judecători mă face să cred că o situație foarte gravă a determinat o astfel de măsură, categorică în felul ei. Într-adevăr, dacă nu ai o foarte solidă cunoaștere juridică, s-ar putea să ți se pară că nouă oameni au spulberat pur și simplu voința a peste două milioane de cetățeni români care și-au dat votul pentru candidatul C. Georgescu. Dacă însă te-ai pierdut niște ani printre cărțile unor mari juriști — români, francezi, spanioli, italieni, germani, britanici sau americani —, poți înțelege cu ușurință că statul de drept corespunzător unei democrații pluraliste și autentic reprezentative nu se împacă decât cu democrația liberală, nu însă și cu cea iliberală, de factura celei cultivate de ani buni de premierul ungar Viktor Orbán. Dacă, într-o campanie electorală, unul dintre candidați folosește mijloace frauduloase sau dolosive — și, prin urmare, ilicite —, de captare și distorsionare a voinței colective a unui număr impresionant de electori, și o face cu concursul unei puteri străine dușmănoase, sistemul instituțional al statului de drept pluralist, reprezentativ și prietenos cu drepturile și libertățile cetățenești este obligat să reacționeze punitiv. Și aceasta cu atât mai mult cu cât candidatul lipsit de onestitate este tocmai acela al cărui discurs trădează preferința pentru modele politice legionar-fascistoide. Un sistem democratic pluralist, prietenos la adresa drepturilor și a libertăților fundamentale, nu implică — ci, dimpotrivă, exclude! — dreptul poporului la a decide, prin votul exprimat, înlăturarea sistemului însuși. Este ca și cum, din dragoste pentru copilul său, un părinte și-ar lăsa copilul să facă orice, inclusiv să-și bage degetele în priză.

Și din punct de vedere procedural decizia Curții Constituționale, de anulare a alegerilor prezidențiale, este perfect legitimă. Curtea se putea auto-sesiza — în virtutea prerogativei sale, de a veghea „la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României” [art. 146 lit. f) din Constituția României] — cu orice aspect de natură a vicia această procedură. Verbul „a veghea” are semnificația unei acțiuni în desfășurare, cu caracter de continuitate, derulată pe tot parcursul procedurii care face obiectul unei astfel de acțiuni. Prin urmare, a veghea are sensul de a monitoriza, respectiv de a supune unui control, în timp real, un fenomen în desfășurarea căruia cel care veghează poate interveni în orice moment atunci când constată că, în dinamica lui, fenomenul astfel (supra)vegheat se abate de la rigorile legii sau ale Constituției. Astfel se explică de ce, inițial, Curtea noastră Constituțională a validat turul I al alegerilor prezidențiale (adică a confirmat corectitudinea votului și a numărării buletinelor de vot efectiv introduse în urnă), pentru ca, ulterior, să anuleze întregul proces electoral, în considerarea unor fapte ilicite săvârșite pe parcursul desfășurării campaniei electorale, respectiv înainte de exercitarea efectivă a dreptului la vot, prin introducerea buletinelor în urne. În plus, prima decizie — în raport cu cea de-a doua — nu este înzestrată nici cu putere de lucru judecat, atâta timp cât procedura de validare a primului tur de scrutin nu este o procedură contradictorie, ci una necontencioasă (sau grațioasă), soldată cu pronunțarea unei decizii care niciodată nu se bucură de putere sau de lucru judecat [art. 535 C. proc. civ.]. Tocmai de aceea și pentru cele mai sus arătate, Curtea Constituțională putea reveni asupra primei decizii pronunțate (de validare a turul I), oricând pe perioada desfășurării procesului electoral, până la încheierea acestuia, respectiv până la o eventuală decizie de validare a turul II și, implicit, a mandatului celui în mod legitim ales.

Închei prin a spune că, prin decizia salvatoare dată la 06.12.2024, Curtea Constituțională a protejat statul de drept și a conservat democrația liberală, evitând alunecarea acesteia spre i-liberalism. A făcut-o prevalându-se de statutul ei de autoritate publică înzestrată cu prerogative de arbitrare a vieții noastre politice, respectiv de organ plasat „deasupra” tuturor actorilor instituționali ai statului român. A făcut-o pentru a proteja o Națiune hipnotizată, gata să-și compromită viitorul, săturată fiind de un Stat care, într-adevăr, dezamăgește de mult prea multă vreme. A făcut-o punându-și în joc, din nou, propria onorabilitate. A făcut-o pentru că tocmai această mult prea criticată Curte Constituțională a înțeles că, pentru prezentul și viitorul politic al acestui Popor, statul de drept este infinit mai valoros decât puterea unei relative majorități narcotizate.