La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vizând modernizarea și dezvoltarea infrastructurii universitare de la UVT.
În cazul primului proiect, „Modernizarea și eficientizarea energetică a căminelor studențești și a sălilor de sport ale Universității de Vest din Timișoara”, sunt vizate modernizarea a trei cămine studențești (căminul de pe str. Renașterii, căminul Facultății de Drept și căminul de pe str. Camelia) și a două săli de sport (Pârvan 4 și Popa Șapcă 5) ale Universității de Vest din Timișoara, asigurându-se amenajarea unei viitoare infrastructuri de calitate, importantă pentru participarea studenților la un proces educațional modern și incluziv. Investiția totală, în cazul acestui proiect, este de 48.664.664,19 lei, din care 43.527.364,21 lei valoare totală eligibilă PNRR (inclusiv TVA). Acest proiect a fost înscris în cadrul apelului de proiecte: PNRR/2024/C15/MEDU/I17/ „Modernizarea infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil”- apel II, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma R6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 17. Asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere).
În cazul celui de-al doilea proiect, „Viitorul studenților: Cămine smart și sustenabile”, este prevăzută creșterea numărului de locuri de cazare prin construirea unei infrastructuri universitare – cămin studențesc modern amenajat care să ofere 162 locuri de cazare pentru studenții Universității de Vest din Timișoara, cu situare în periurbanul Timișoarei (localitatea Ghiroda). Proiectul acordă o importanță mare dimensiunii sociale și incluzive, asigurată prin cele cel puțin 65 de locuri de cazare în acest viitor cămin studențesc (40% din totalul de 162 locuri de cazare) destinate studenților care provin din medii defavorizate. Valoarea investiției este de 52.958.278,78 lei, din care 47.235.636,22 lei finanțare eligibilă (inclusiv TVA). Acest proiect a fost înscris în cadrul apelului de proiecte PNRR/2024/C15/MEDU/I17/ „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”- apel II, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma R6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 17. Asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere).
Directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu: „Ecosistemul UVT va avansa prin creșterea standardelor de calitate oferite prin intermediul infrastructurii universitare pe care o vom edifica în urma realizării celor două proiecte PNRR. Studenții noștri vor beneficia de standarde mult mai bune în privința spațiilor de cazare și ale celor pentru activități sportive. Aportul investițional public adus prin aceste proiecte PNRR devine semnificativ, de peste 100 milioane de lei, atât pentru comunitatea UVT, cât și pentru dezvoltarea de ansamblu a orașului, pentru viitorul Timișoarei.”