Un copil de 10 ani din Timiș, aflat în excursie cu școala la un Aquapark din Oradea s-a înecat vineri. S-a întâmplat chiar la scurt timp după ce copii au ajuns, relatează Antena3.
Elevul se afla alături de colegii lui într-unul din bazinele pentru copii, acolo unde a făst găsit inconștient. Copilul a fost scos din apă de un medic rezident aflat în vacanță. Primul ajutor i-a fost acordat inițial de un asistent medical din cadrul complexului balnear.
Apoi medicii și polițiștii din Bihor au sosit și ei la fața locului, iar echipajul medical l-a resuscitat pe băiat. Acesta a fost ulterior transportat de urgență la spital. Acesta este în comă și se află la Terapie Intensivă.
„Sunt foarte multe semne de întrebare referitoare la diagnostic pentru că există deja foarte multe semne legate de posibile complicații la nivelul plămânilor în care a pătruns apa caldă. Copilul a rămas un interval de timp sub apă și nu știm exact cât. Asta o să vedem în timp dacă poate să recupereze. Creierul poate rezista fără oxigen până la 3 minute, dar băiețelul ar fi stat sub apă între 5 și 10 minute”, a precizat Hadrian Borcea, șef UPU SMURD, citat de Antena3.
Nu este exclus ca băiatul să-și fi pierdut cunoștința în urma unei căzături. Copilul de 10 ani este elev Școala Gimnazială nr.1 din Sânnicolau Mare.
El a participat într-o excursie organizată de școală, alături de alți elevi și profesori.
Sursă: https://www.antena3.ro