Mai sunt aproximativ două ore până la închiderea urnelor. Polițiștii IPJ Timiș au anunțat că Direcțiile de Evidență a Persoanelor vor rămâne deschise până la ora 21:00, pentru ca cei care nu au pucat să voteze până acum să poată să obțină viză de flotant.
„Datele centralizate la nivelul județului Timiș arată că până la acest moment nu s-au produs incidente care să afecteze procesul de vot. De la ultima informare nu au mai fost înregistrate alte incidente.
Vă reamintesc că Direcția pentru Evidența Persoanelor Timișoara, precum și serviciile de evidență din județ au program cu publicul până la ora 21:00 pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu au documente de identitate, dar vor să voteze.
Rămânem mobilizați pentru evitarea oricăror incidente electorale sau evenimente care să afecteze ordinea publică”, transmite Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ Timiș.
Un bărbat a fost să voteze cu buletinul anulat. Ba mai mult, acesta refuzat să părăsească secția de vot, la cererea președintelui secției de votare
„Un alt incident a mai fost înregistrat un incident, respectiv într-o secție de votare din Timișoara, un bărbat în vârstă de 39 de ani s-a prezentat pentru a-și exercita dreptul la vot, având cartea de identitate anulată, refuzând totodată, să se conformeze dispozițiilor președintelui de a părăsi secția de vot. Acesta a fost sancționat contravențional cu avertisment”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Până în ora 17:00 s-a înregistrat o prezență la urne de aproape 39%. Iată câți cetățeni au fost la vot până la această oră!
Cine nu a avut timp până acum să voteze, o poate face până la închiderea urnelor de vot, la ora 21:00.
Dacă în prima parte a zilei nu au fost incidente deosebite cu privire desfășurarea votului în Timișoara și Timiș, iată că în a doua parte a zilei un cetățean a fost sancționat pentru fotografierea buletinului de vot în cabină.
„A fost primită o sesizare de posibil incident electoral, respectiv un bărbat de 58 de ani din Timișoara și-ar fi fotografiat buletinul de vot în timp ce se afla în incinta secției de votare, fapt pentru care a fost sancționat cu avertisment”, transmite Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ Timiș.
Angajații MAI rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor. Le reamintim cetățenilor că în ziua alegerilor trebuie să respecte o serie de reguli, pentru a evita să primească sancțiunile și contravențiile prevăzute de lege.