În ziua votărilor nu s-au petrecut foarte multe incidente însemnate. În afară de câteva evertizmente pentru distribuiri pe facebook, un bărbat din Giroc s-a dus cu arma la vot.
Bărbatul are 60 de ani, este fost cadru militar și aceștia au posibilitate să poarte alături de ei pistoale în scop de protecție. Bărbatul nu știa că nu are voie să intre cu arma în secție. Acesta a fost oprit la poartă de polițiști.
O femeie de 68 de ani s-a ales, de asemenea, cu avertisment, după ce a încercat să voteze în locul soțului său bolnav la pat. Cei doi au solicitat o urnă mobilă la Spitalul din Făget.
Inspectoratul Județean de Poliție Timiș
„De la ultima informare, a mai fost aplicat un avertisment pentru continuarea propagandei electorale în mediul online.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, întrucât un bărbat, de 60 de ani(fost cadru militar), ar fi pătruns într-o clădire din Giroc, unde sunt amplasate secții de votare, având asupra sa o armă deținută legal. Acesta avea intenția de a vota.
Totodată, la Spitalul din Făget s-a solicitat urna mobilă pentru a-și exercita dreptul la vot 2 persoane. Având în vedere că un bărbat în vârstă de 74 de ani avea starea de sănătate precară, soția sa în vârstă de 68 de ani ar fi votat și în locul acestuia. În acest caz, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot .
Angajații MAI rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
De asemenea, până acum, doi cetățeni s-au ales cu avertisment, în urma distribuirii de mesaje electorale pe rețele sociale.
„Reiterăm că potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, respectiv de ieri de la ora 7.00, este interzisă.
Potrivit Deciziei nr. 4546 din 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, deci este interzisă continuarea promovării electorale inclusiv pe aceste rețele.
În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații MAI, indiferent de persoanele implicate”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.