Luni, 25 noiembrie, între orele 8-15 presiunea va fi scăzută în Oloșag și Herendești pentru spălarea rețelei de distribuție, iar între orele 9-15 presiunea va fi redusă în Recaș pentru lucrări de spălare a turnului de apă.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.
Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.