1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Primul sat de vacanță lacustru din România, aflat în Banat, atrage turiști din toată țara

Turiștii străini se înghesuie şi îşi fac rezervări pentru a-şi petrece vacanţa în primul sat de vacanță lacustru din România. Lucrările sunt aproape gata: complexul a fost ridicat din bani europeni, pe malul românesc al Dunării, în comuna Berzasca, din Caraş-Severin.

Lucrările au început anul trecut, iar una câte una, locuințele lacustre au fost ridicate. Gândul că se pot simți pe Dunăre, ca în Maldive, a convins sute de oameni să își dorească o vacanță în Caraș-Severin.

Construirea celor 15 case plutitoare, deasupra apelor Dunării a fost o adevărată provocare.

„Doritori sunt foarte mulți, sună în continuu, cel puțin aici zilnic. Din toată țara, din Iași ne sună de numa că vor toate căsuțele închiriate, din Bacău,” spune Stana Liubimirescu, administrator.

Fiecare locuință lacustră are cameră de zi, dormitor şi baie.

„Sperăm că la anul viitor să prindem și noi căsuță liberă, dar senzația aceea să fii tu cu Dunărea ne place,” spune o turistă.

Și, deși construcțiile plutitoare li se par neobișnuite, localnicii recunosc: stațiunea plutitoare le pune satul pe hartă.

„Probabil și ceva venituri prin angajarea personalului se vor întoarce la bugetul local și vor avea de câștigat și magazinele, eu știu se vor face cumpărături,” precizează Traian Mateescu, viceprimarul comunei Berzasca.

Primul satul lacustru din România a fost ridicat cu fonduri europene.

„Valorea proiectului este undeva la 600.000 de euro, dintre care 200.000 bani de la Uniunea Europeană săptămâna viitoare vom fi finalizați și așteptăm primii turiști,” explică Sorin Liubimirescu, investitor.

Satele plutitoare sunt printre destinațiile favorite de vacanță ale europenilor cu bani.

 

Sursa: DIGI24.ro

10 COMENTARII

  1. pentru noi nu este loc pentru-ca in 90 cind sa negociat intrarea noastra in uniune sa semnat de catre iliescu si ai lui ,ca tot ce se face este doar pt europeni cu bani iar noi ii slugarim pe ei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO-VIDEO | Noul Cinema Studio, cel de-al treilea cinematograf de artă reabilitat de Municipalitate, se va deschide curând!

Cinema Studio se va deschide în weekendul 6 - 8 decembrie! Primul film de vizionat este intitulat TWST: Things We Said Today, semnat de...

Nevoile micuților ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate: siguranța propriului cămin, sănătatea și fericirea

Cei mai mulți dintre copiii rămași în țară, în urma migrației economice a unuia sau a ambilor părinți, apreciază că nevoia de sănătate este...

Târgul de Crăciun 2024

Citește și :