1.2 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

FOTO | Prinși încercând să fure cupru din curtea fostului Ștrand Termal

Mai mulți romi au furat cupru din clădirea fostului Ștrand Termal. Aceștia au încercat să scoată țevile de cupru din curtea ștrandului într-un tomberon. 

Polițtii i-au văzut chiar în mijlocul acțiunii, iar ei s-au agitat. „Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Publică, aflați în patrulare în cursul după-amiezii de ieri, au observat pe Strada F. Chopin,  trei bărbați care se deplasau trăgând după ei un tomberon. Pentru că au devenit agitați la apariția patrulei, s-a trecut la verificarea acestora, stabilindu-se că au vârste cuprinse între 20 și 46 ani și au domiciliile în județele Mehedinți și Dolj”, au transmis reprezentnții Poliției Locale Timișoara.

Bărbații au fost duși la secție, iar cazul va fi predat mai departe pilițiștilor din cadrul IPJ Timiș, iar cei implicați vor fi cercetați pentru furt.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Citește și :