1.2 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Moartea tânărului Flavius, învăluită în mister… Specialiști IML: „Nu ne putem încă pronunța”

Mister în jurul morții unui polițist. Tânărul de 21 de ani a leșinat brusc. S-a întâmplat în timpul programului de lucru. Tânărul era încadrat pe post în comuna Ghizela. 

El era la serviciu joi noapte, 7 septembrie. La ora 22:00, tânărul s-a dus la toaletă, apoi după ce a ieșit i s-a făcut rău și a leșinat brusc. Colegul său i-a făcut manevre de resuscitare, până când au venit medicii la fața locului.

Aceștia au continuat să-l resusciteze, însă în zadar. Decesul a fost declarat după o oră.Tânărul nu era cunoscut cu probleme medicale, susțin polițiștii. Nu bea și nu era fumător.

Tânărul polițist care a murit se numște Flavius 

Era din Băile Herculane și a fost încadrat în comuna Ghizela în iarna anului 2023. Era polist în comună încă de atunci. Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a transmis un mesaj de condoleanțe.

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș

„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, Flavius, care a decedat în timpul serviciului.

De curând intrat în rândurile polițiștilor, Flavius era un tânăr cu o bună perspectivă de viitor și un tânăr dedicat în munca de poliție. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa în aceste momente grele.

Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg!”


 

Deși în spațiul public au apărut informații cum că tânărul ar fi suferit un infarct, specialiști din cadrul IML spun că nu se pot încă pronunța referitor la decesul tânărului.

„Investigațiile complementare sunt în curs, iar după finalizarea lor vom cunoaște mai multe despre cauza decesului”, au precizat, pentru Banatul Azi, experți din cadrul IML.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Citește și :