4.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Universitatea Politehnica Timișoara și Hidroelectrica semnează un Memorandum de Colaborare pentru avansul tehnologic și educațional în hidroenergie și ingineria energetică

Într-un moment definitoriu pentru parteneriatele dintre mediul universitar și sectorul energetic, Hidroelectrica, liderul național în producția de energie regenerabilă și Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior tehnic din România, au semnat astăzi un Memorandum de Colaborare.

Acest acord are ca scop susținerea cercetării, inovării și formării viitoarelor generații de specialiști în domeniul hidroenergiei și ingineriei energetice, consolidând astfel legăturile între educație, cercetare și industria energetică.
Ceremonia de semnare a avut loc la sediul Hidroelectrica din București, iar documentul a fost semnat de dl. Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica și rectorul Universității Politehnica Timișoara, dl. Florin Drăgan. Memorandumul subliniază angajamentul celor două instituții de a colabora pentru dezvoltarea domeniului energetic, prin multiple direcții de acțiune care valorifică resursele și competențele ambelor organizații.

„Acest Memorandum reprezintă o oportunitate importantă de a consolida legăturile dintre educația tehnică și sectorul energetic, într-un moment în care tranziția energetică și dezvoltarea sustenabilă devin priorități esențiale pentru viitorul nostru. Suntem încântați să colaborăm cu Universitatea Politehnica Timișoara pentru a sprijini inovația în hidroenergie și formarea noii generații de specialiști care vor contribui la dezvoltarea unui sistem energetic din ce în ce mai eficient și mai verde”,
a declarat dl. Karoly Borbely, Președintele Directoratului Hidroelectrica.

„Parteneriatele dintre mediul academic și industrie sunt esențiale pentru dezvoltarea unui sistem educațional care să răspundă cerințelor pieței și provocărilor tehnologice ale viitorului. Colaborarea cu Hidroelectrica reprezintă un pas important în direcția inovării și formării profesioniștilor care vor contribui la transformarea sectorului energetic din România”
, a adăugat dl. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România, având un portofoliu semnificativ de centrale hidroenergetice și o experiență vastă în exploatarea surselor de energie regenerabilă. Compania joacă un rol esențial în sistemul energetic național, contribuind activ la tranziția către surse de energie sustenabile.
Universitatea Politehnica Timișoara este o instituție de învățământ superior de prestigiu, cu o tradiție de excelență în domeniile ingineriei și tehnologiei. Aceasta se află într-o continuă dezvoltare și adaptare la cerințele economiei globale, formând specialiști care joacă un rol activ în transformarea industriei și a societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O femeie de 32 de ani a ajuns la spital după ce s-a izbit într-un cap de pod

O șoferiță de 32 de ani s-a izbit cu mașina într-un cap de pod. S-a întâmplat pe Calea Lugojului. Femia a pierdut controlul volanului. „O...

Copiilor de la Jean Louis Calderon le este dor de colega lor Natalia. Învățătoarea: „(…) parcă e gol în clasă”

Au trecut aproape două săptămâni de când micuța Nati s-a stins din viață. Elevii din clasa a IV-a, din ciclul primar Liceul Jean Louis...

Citește și :