Sute de timișoreni au sărbătorit ziua orașului, la concertul din Piața Operei FOTO + VIDEO

612

Timișorenii au sărbătorit în 3 august, seara, în Piața Operei. Concertul a fost unul de neuitat. Artiștii care au urcat pe scenă au știut să încânte publicul. Timişorenii au venit într-un număr considerabil să sărbătorească. Ziua oraşului a unit localnicii în Piața Operei, astfel că nu mai aveai loc să arunci un ac.

Nicoleta Nucă, Guess Who, Alexandra Stan și Liviu Teodorescu au cântat împreună cu spectatorii. Publiul s-a declarat mulțumit de artiștii prezenți și melodiile cântate de aceștia.

Atmosfera a fost atât pe placul adulților, cât mai ales a copiilor, care au cântat și dansat alături de artiști, până aproape de miezul nopții. Concertul s-a încheiat cu mult așteptatul joc de artificii, pe muzica imnului Timişoarei, melodie compusă de Ilie Stepan încă din decembrie 1989. Deși programul s-a decalat datorită concertului, timișorenii au plecat doar după jocul de artificii, puțin după miezul nopții.

Sărbătoarea continuă joi și vineri cu următorul program:

joi, 4 august – Piaţa Victoriei

19.00  Blues pentru Timişoara- concerte

Mike & Blue Spirit Mike Godoroja înfiinţează în anul 1997 Mike & Blue Spirit şi este considerat de către public unul dintre cei mai importanţi “piloni” ai blues-ului autohton. Este un artist cu 25 de ani de experienţă în show-business, cunoscut atât pe partea concertistică, cât şi ca realizator de emisiuni radio şi TV. În prezent, Mike Godoroja a pornit un nou proiect, cu o nouă formulă a trupei, pentru că îi place să se reinventeze, iar acest lucru se observă în repertoriul şi în dinamica pieselor sale. Noua trupă este formată din: Mike Godoroja – voce, Florentin Milcof – keyboarder, Tibi Duţu – bas, Pasha Sokurenko – tobe, Alin Păun – chitară.

Vasko the Patch & Poduene Blues Band Vasko Georgiev s-a născut la Sofia în iunie 1959 şi  cântă la muzicuţă, tobe şi chitară. Este autor şi interpret de blues. El a fondat primul Blues Band bulgăresc profesionist în ’89, Poduene Blues Band, numindu-l după cartierul rău famat de săraci din Sofia, unde a crescut. Formaţia a început să cânte blues în întreaga ţară, interpretând melodii proprii, povestind despre o viaţă grea, dar şi amuzantă precum şi despre libertate. Primul concert al trupei a avul loc în martie 1989, la Penitenciarul din Sofia. Vasko the Patch & Poduene Blues Band a lansat 17 albume în Bulgaria şi unul în Germania. Componenţa trupei: Vasil Georgiev, alias Vasko Krupkata (The Patch) – voce, muzicuţă, chitară, tobe, Krasi Tabacov – chitară, Smilen Slavshtenski – bas, Emil Tasev- Teleskopa – baterie.

Bega Blues Band şi Marcian Petrescu Bega Blues Band este grupul cel mai longeviv de blues-jazz din România, cu o activitate de peste 30 de ani. Întemeiat de Bela Kamocsa și de Johnny Bota,  grupul a lansat în 1993 primul CD de blues-jazz din România, „Blues de Timişoara”. Bega Blues Band a obținut, în 2004, premiul pentru cel mai bun grup de blues-jazz din România și Diploma de Excelență a Municipiului Timişoara „pentru întreaga activitate muzicală și pentru promovarea imaginii Timișoarei în țară și în lume”.

Grupul este format din Maria Chioran – voce, Lucian Nagy – instrumente de suflat şi percuţie,  Toni Kühn – claviaturi, Mircea Bunea – chitară, Johnny Bota – bas, Lică Dolga – tobe. Invitat special: Marcian Petrescu, care este cotat drept cel mai bun interpret de blues la muzicuţă din România. De curînd, Bega Blues Band a lansat un nou CD, Brassica Soup, care conţine şapte compoziţii ale lui Johnny Bota şi Lucian Nagy şi o piesă a lui Mongo Santamaria.

Suba Attila & The SoulFool Band – la sfârşitul anului 2013, bluesmanul Suba Attila a format trupa SoulFool. Cercetând în jazzul începuturilor, în bluesurile clasice şi chiar în leagănul bluesului, New Orleans, el a redescoperit farmecul acestora pe care îl împărtăşeşte cu publicul larg. Acest band tânăr abordează piese legendare, cum ar fi cele din repertoriul lui Louis Armstrong, Lou Rawls, Ray Charles, Jimmy Witherspoon şi Louis Jordan. Suba Attila va fi însoţit pe scenă de: Vidákovich Izsák – saxofon, Hebenstreit Máté –clape,  Dominik Hermán – percuţie şi Peter Matus – bas.

5 august-vineri

Program dedicate acțiunilor sportive

 “Cupa oraşelor înfrăţite„ – turneu de mini fotbal cu echipe de amatori

Baza Sportivă Colterm

09.00 – 17.00 Participă echipe reprezentând municipiul Timişoara şi echipe invitate care reprezintă oraşele înfrăţite şi partenere. Parteneri: Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş, Sport Club Municipal Timişoara.

Piaţa Sf. Gheorghe

10.00-22.00 Cupa oraşului Timişoara – Turneu internaţional de streetball 3×3, recunoscut de FIBA. Sistemul de participare este open, pe categorii de vârstă, la masculin şi feminin, după cum urmează: 11-14 ani; 15-18 ani; seniori 18-35 ani; master, peste 35 ani. Turneul se desfăşoară pe două terenuri profesionale, amplasate în Piaţa Sf. Gheorghe. Parteneri: Asociaţia Judeţeană de Baschet Timiş, Sport Club Municipal Timişoara.

Se vor acorda: tricouri şi dipolme, premii în bani, medalii şi cupe.

Teatrul de Vară din Parcul Rozelor

20.00 Spectacol folcloric cu Ansamblul Timişul

Crosul nocturn Timişoara – “Timişoara, primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat!”

22.00 Crosul nocturn a ajuns la cea de-a cincea ediţie şi este organizat în sistem de participare open. Limita de vârstă a concurenţilor este de minim 18 ani. Cu excepţie, pot participa şi concurenţi cu vârsta de 16 ani, care trebuie să prezinte acordul scris al părinţilor. Formularele de înscriere se pot descărca de pe site-ul  www.crosnocturn.ro.

Crosul nocturn se va desfăşura pe un traseu de cca 4 km şi va avea startul începând cu orele 22.00, de pe Bv. C.D.Loga nr.1( în faţa Primăriei Municipiului Timişoara), unde va avea loc şi sosirea. Traseul este următorul: str. 20 Decembrie 1989 – Bv. Vasile Pârvan, pe sub pasajul Michelangelo, continuare pe Bv. Corneliu Coposu, întoarcere la fântâna de la pasarela din Parcul Copiilor, Bv. Corneliu Coposu, pe sub pasajul Michelangelo – Bv.Vasile Pârvan, Podul Mihai Viteazul, str. 20 Decembrie 1989, finish Primărie Bv. C.D. Loga nr. 1 (vis a vis de Filarmonica Banatul). Se vor acorda: tricouri şi diplome pentru toţi participanţii, cupe şi vouchere pentru echipamente sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.