-2.8 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Contract finanțat din Fondul pentru Modernizare pentru Universitatea de Vest din Timișoara

În baza opțiunii sale strategice către sustenabilitate și către tehnologiile viitorului, Universitatea de Vest din Timișoara a demarat contractul finanțat din Fondul pentru Modernizare, prin Ministerul Energiei, pentru proiectul „Dezvoltarea unei centrale fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile în vederea asigurării autoconsumului pentru Universitatea de Vest din Timișoara, jud. Timiș”.

Proiectul face parte din apelul de proiecte „PFM/169/PFM_P1/NA/P1_OS1/FM_1.1 – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice” și are perioada de implementare cuprinsă între 01.08.2024 – 31.07.2025 (dar nu mai târziu de 31.12.2026). Valoarea contractului de finanțare accesat din Fondul pentru Modernizare este de 12.843.600,54 lei, eligibilă în întregime din Fondul pentru Modernizare.

O etapă importantă a implementării acestui proiect investițional este reprezentată de finalizarea proiectului tehnic. În baza acestuia vor fi depuse oferte de către operatorii economici, care vor conduce realizarea practică a sistemului de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Astfel, prin acest demers menit să contribuie la creșterea nivelului de transparență al achiziției publice a sistemului fotovoltaic, UVT anunță deschiderea consultării publice pentru proiectul tehnic al investiției (care este disponibil public la acest link), etapă la care sunt invitați specialiști, experți, grupuri de lucru specializate, companii de specialitate și alți observatori tehnici, care pot aduce propuneri, observații și idei de îmbunătățire a soluției tehnice din proiect, puncte de vedere constructive care vor sta la baza demarării procedurii de achiziție publică.

Punctele de vedere ale tuturor celor interesați pot fi transmise până în data de 10 noiembrie 2024 (inclusiv 10 noiembrie), prin completarea formularului disponibil prin accesarea acestui link, urmând ca persoanele ce vor completa formularul să fie invitate și la o întâlnire de lucru, la UVT, în data de 13 noiembrie 2024, întâlnire în care vor fi discutate concluziile consultării publice.

Marilen Gabriel Pirtea: rectorul Universității de Vest din Timișoara: „Componenta tehnică a producției și consumului de energie verde face parte dintr-o abordare de ansamblu pe care UVT a adoptat-o în ultimii ani, pentru creșterea sustenabilității și contribuției nostre la calitatea vieții în comunitate. Am considerat că este firesc să punem în consultare publică proiectul tehnic al acestei investiții pentru că vom avea astfel reunite cele mai avizate puncte de vedere ale specialiștilor domeniului și vom reuși să implementăm, în acest fel, o soluție cu grad ridicat de fiabilitate.”

Echipa de proiect a UVT așteaptă cu interes propuneri de îmbunătățire a soluției tehnice dezbătute, pentru a se asigura că Universitatea de Vest din Timișoara va beneficia de un proiect tehnic calitativ, pentru un sistem cât mai performant de producție a energiei verzi, în vederea autoconsumului UVT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în Canada și SUA, continuare de succes a internaționalizării afacerilor românești

În perioada 04 - 15 noiembrie a.c., CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale...

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România va cânta printre îngeri…

Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară și pop-rock din România, s-a stins din viață. Gabi Cotabiță s-a dus printre...

Citește și :