6.2 C
Timișoara
joi 21 noiembrie 2024

Rectorul UPT este convins că ,,Poli” va redeveni o echipă de top după ce noul ,,Dan Păltinișanu” va fi inaugurat

Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica, singura instituție care finanţează în acest moment echipa Poli Timişoara, afirmă că promovarea în prima ligă odată cu inaugurarea stadionului este varianta cea mai plauzibilă. Însă, ca acest lucru să se întâmple, trebuie însă să se implice financiar şi autorităţile locale, adaugă Drăgan.

Rectorul UPT, Florin Drăgan, recunoaște că a purtat discuții cu preşedintele ales al CJ Timiş, Alfred Simonis, privind viitorul echipei Poli Timişoara. Partea delicată a lucrurilor ține de faptul că, în acest moment, echipa este finanţată doar de Universitatea Politehnica, la care se adaugă foarte puţini sponsori.

“Am avut cu domnul Simonis discuţii referitoare la Poli Timişoara şi în timpul campaniei electorale si după. Acum sunt implicaţi şi jurişti pentru căutarea soluţiei optime”, a declarat Drăgan pentru deBanat.

Rectorul UPT aminteşte că sunt multe echipe din prima liga finanţate de autorităţile locale, în speţă primării. Cazul cel mai asemănător este al actualului lider din Liga I, U Cluj, care aparţine de Universitatea Babeş-Bolyai, echipă ce primeşte anual de la Primăria Cluj-Napoca peste două milioane de euro. Drăgan afirmă că, dacă se implică autorităţile locale, vor veni lângă echipă şi finanţatori din mediul privat.

“Sigur există soluţii legale pentru implicarea autorităţilor locale, dacă se poate la Cluj, unde Primăria dă în acest an aproape 3 milioane de euro, sau la Iaşi, Arad etc. Varianta cu promovarea în prima ligă, atunci când stadionul va fi gata, pare cea mai fezabilă. Avem asigurări de implicare şi din mediul privat dacă se implică Consiliul Judeţean şi/sau Primăria Timişoara”, a mai declarat Drăgan

 

 

 

Alte subiecte :

Am făcut ceva în viață, fără să fim politicieni!

Noi, cei care reprezentăm Alianța pentru Unirea Românilor, suntem pe nedrept și mincinos, numiți în toate felurile de către cei care vă vor manipulați,...

FOTO | Două mașini s-au izbit într-o intersecție din Timișoara! Unul dintre șoferi a ajuns la spital

Două mașini s-au izbit într-o intersecție din Mehala. Impactul a fost atât de puternic încât cele două mașini au fost proiectate, una în peretele...

Lucrări la rețelele Aquatim

Citește și :