Un fapt ce nu ar trebui trecut sub preșul nepăsării este semnalat de către istoricul de artă Cristian-Oliviu Gaidoș. Dânsul încearcă să mai salveze ce se mai poate din podul de piatră de la Găvojdia ce este în pericol de a fi demolat deși se află într-o stare destul de bună fiind în același timp și un important monument istoric.
De patru ani de zile Consiliul Județean Timiș se încăpățânează să dărâme, nejustificat mai multe poduri istorice, dintre care cel mai valoros se află la Gavojdia. Raționamentul acestui grav atentat asupra patrimoniului arhitectural al județului Timiș, deși este motivat la prima vedere de dorința modernizării infrastructurii rutiere, ascunde probabil interese politice și economice obscure.
În pofida semnalelor de alarmă, pe care mai multe ONG-uri (Asociația PRIN BANAT, Fundația PRO PATRIMONIU) și personalități care activează în domeniul conservării patrimoniului le-au tras, Consiliul Județean Timiș a refuzat cu obstinație să schimbe amplasamentul noilor poduri pentru a le proteja pe cele vechi.
Demolarea vechiului pod de la Gavojdia a fost trasată prin studiul de fezabilitate realizat de S.C. INFRAC PROJECT S.R.L. IAȘI (nr. proiect 01-2020) care, fără să argumenteze din punct de vedere istoric sau tehnic, a considerat că „podul a fost realizat în urmă cu cca. 85 ani” [1935 Sic!],
înformație desigur falsă, ulterior rostogolită în toată mass-media.
Proiectul Tehnic, întocmit de S.C. Path’s Rout S.R.L. (contract nr. 20031/2020) și prezentat Consiliului Județean Timiș (la 04.2022) vehiculează o dată mai credibilă, deși are la bază același studiu de fezabilitate (?): “podul are o vechime de cca. 130 ani, iar conform Expertizei Tehnice (?), întocmit de S.C. INFRAC PROJECT S.R.L. IAȘI, expert tehnic atestat, Dr. ing. Teodor Broșteanu rezultă necesitatea demolării podului existent și realizarea unui pod nou” (in Referat/p/1 , la proiectul prezentat nr. 6 din 04. 2022”.
Îngrijorător este faptul că firma ieșeană care a realizat expertiza tehnică nu a ținut cont de caracteristicile podurilor istorice din Regatul Ungariei așa cum sunt ele reliefate în bogata bibliografie de specialitate, (de limbă maghiară ce-i drept).
Podul boltit de la Găvojdia (peste Pârâul Spaia), prin analogie cu construcții similare din același areal istoric (Pod Foeni, jud. Timiș; Podul Kapus din Gyula, comitatul Békés – 1816; Podul din Kölesdi, comitatul Tolna – 1830), după materialul de construcție utilizat (mixt – piatră și cărămidă) și formă (24.50 m lungime, 6 m lățimea utilă între parapete, două deschideri și o pilă centrală prevăzută cu avantbecuri în formă de pană pentru străpungerea gheții) datează de la mijlocului secolului al XIX-lea (1845-1848).
Poduri de piatră boltite, menționate în documente cu numele de Gewölbte brücke sau boltozott kőhid, indiferent de materialul folosit (piatră, cărămidă), au fost puține la număr și le regăsim doar pe drumurile principale supuse presiunilor de trafic (transport mărfuri și rute de poștalion). Până la începutul secolului XX, cele mai frecvente poduri au fost cele de lemn (fahíd), ușor de reconstruit și reparat.
Importanța acordată podului de la Găvojdia, care datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, rezidă în poziția geografică a localității aflată pe drumul principal de poștă dintre Lugoj (capitala Comitatului Caraș) și Orșova, orașul de la granița regatului maghiar (Lugos – Orsovai országút/államut, Lugos-Orsovaer Landstrasse).
Prima secțiune a drumului de stat, între Lugoj și Jupa a fost administrată de trezoreria maghiară până la dizolvarea Graniței Militare Bănățene (1872).
Podul de la Găvojdia s-a numărat printre cele 8 poduri (7 boltite din cărămidă, unul de lemn) și 24 de treceri peste canale menționate pe acest traseu în 1865.
Întreținerea acestora s-a realizat prin taxele de drum percepute de Trezoreria Maghiara (Fest Vilmos, Magyarország álladalmi és országos útjai – IX, în Statisztikai és Nemzetgazdasági Közlemények, I, Pesta, pp. 257-258).
Forma cărămizilor utilizate reprezintă un alt argument solid pentru datarea corectă a podului la mijlocul secolului al XIX-lea. Cele din prima jumătate a secolului al XIX-lea au dimensiuni care variază între 29-36 cm lungime, respectiv 5,5 – 6 cm lățime, și sunt realizate manual. În ultimele decenii ale scolului al XIX-lea, odată cu înmulțirea fabricilor de cărămizi în Banat asistăm la o standardizare industrială, cărămizile ajungând să aibă 25 x 6,5 cm (Gáll Imre: Régi magyar hidak, Műszaki Könyvkiadó Budapest, 1970, p. 38).
Ministerul Maghiar de Resort a împus, începând au anul 1880, proiecte tip pentru podețe și poduri din cărămidă sau lemn, iar în jurul anului 1910 întrebuințarea betonului armat pentru construcția de poduri era deja o practică comună.
Deși podul a fost reparat în mai multe rânduri (1863, 1876, 1894) a continuat să facă parte din Drumul Național 6 (astăzi E 70) până în 1973. În acest an s-a realizat varianta ocolitoare a localității Gavojdia, iar podul a fost inclus în drum județean DJ 584A, la km 0+766 (Drapelul Roşu, an 29, nr. 8821, 27 mai 1973).
În ciuda eforturilor noastre comune de a salva de la demolare acest monument unic de arhitectură din zona Lugojului, care aparține patrimoniului preindustrial, am întâmpinat opoziția vehementă a Consiliului Județean Timiș!Cererea de clasarea în regim de urgență a podului, pe care Direcția Județeană de Cultură Timiș a aprobat-o în 13 septembrie 2024 (Nr. 3982/2024), a fost contestată de Consiliul Județean Timiș. La mijlocul lunii octombrie 2024, licitația pentru demolarea vechiului pod, respectiv ridicarea celui nou, a fost câștigată de firma COMPACT PRODUCT din Lugoj, pentru suma de 2 milioane de lei.
Podul de la Găvojdia poate fi restaurat (pietonal), asemenea celui de la Cerneteaz, și integrat unui circuit turistic local alături de alte monumente din Comuna Găvojdia (conacul Gartner, conacul Bukovinszky, curia Schwab etc.).
Cristian-Oliviu Gaidoș, istoric de artă și muzeograf (Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastica Lugoj)
