Executivul a decis în şedinţa de miercuri Hotărârea de Guvern ca ziua de 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana, să fie zi de doliu naţional pe teritoriul României.
Proiectul a figurat pe ordinea de zi oficială. ”Nu vor fi funeralii de stat pentru că nu se poate. Regina Ana nu a avut cetăţenie română, ci doar britanică şi franceză. Oricum nu s-au luat în considerare funeralii naţionale, ci doar declararea zilei de 13 august drept zi de doliu naţional”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Casa Regală a României a anunţat programul funeraliilor Reginei Ana.
Sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge în țară pe 9 august, apoi va fi dus la Castelul Peleș de la Sinaia și la Palatul Regal din București, urmând ca înmormântarea să aibă loc pe 13 august, se arată în programul funeraliilor postat marți pe site-ul familiei regale.
Pe 9 august, sicriul cu trupul Reginei Ane va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului şi a membrilor Casei Majestăţii Sale Regelui. Publicul nu va avea acces la eveniment, transmite Casa Regală a României.
Miercuri seara, pe 10 august, corpul neînsuflețit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleș la Palatul Regal din Capitală, unde va fi o ceremonie cu caracter privat, astfel că publicul și presa nu vor avea acces.
Pe 11 și pe 12 august, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă,iar accesul presei este permis.
Sâmbătă, 13 august, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc chiar în fața palatului, unde va avea loc o ceremonie religioasă. Apoi, mașina mortuară va pleca pe traseul Bulevardul Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf și, de acolo, spre Curtea de Argeș.
La ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Majestatea Sa Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I al României, a murit pe 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia, a anunţat Casa Regală.
Programul complet al funeraliilor Reginei Ana
În ziua de marți, 9 august 2016, la ora 15.15, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului și a membrilor Casei Majestății Sale Regelui. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.
De marți, 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsuflețit al Reginei va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. În acest răstimp, Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș, în ziua de miercuri, 10 august 2016, este următorul:
– Ora 10-12: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
– Ora 12-14: Reprezentanții Instituțiilor Statului.
– Ora 14-16: Instituția Prezidențială, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 16-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.
Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile mai sus amintite.
Publicul și presa nu vor avea acces în Holul de Onoare pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.
Miercuri, 10 august 2016, în cursul serii, corpul neînsuflețit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces.
Joi, 11 august 2016 și vineri, 12 august 2016, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.
Cei prezenți la Palatul Regal, pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana, sunt rugați să respecte următoarele reguli:
– Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, în culori închise.
– Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase, de niciun fel.
– Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
– Să nu folosească aparate de fotografiat ori telefoane mobile, ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
– Să aibă la ei un document de identitate.
– Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal ori pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.
– Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente ori fotografii cu ei. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.
– În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.
Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.
În ziua de sâmbătă, 13 august 2016, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, chiar în fața palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.
La ora 11.30, sicriul va fi așezat în mașina mortuară.
De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire și nu se va face slujbă religioasă.
De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obișnuită, către Curtea de Argeș, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoșoaia, Buftea, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.
La ora 15.00, în ziua de sâmbătă, 13 august 2016, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Ceremonia se va desfășura în două părți: ora 15.00-15.50, în fața Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.
Presa va avea acces la Aeroportul Otopeni, în Sala Tronului de la Palatul Regal (joi și vineri, la orele menționate), în Piața Palatului Regal din Calea Victoriei și în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Presa nu va avea acces la Castelul Regal Peleș. Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.
Cărți de condoleanțe sunt deschise, începând de astăzi, la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.
sursa: antena3.ro