Pe 22 octombrie 2024, Timișoara va găzdui conferința CIRCULARIO, organizată de Cancelaria Prim-Ministrului și PIVOT-C, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara. Evenimentul , inclus în agenda programului Research, Innovation & Tech Transfer Week 2024, face parte dintr-un turneu național desfășurat sub egida CIRCULARIO – accelerator dedicat promovării economiei circulare, susținut de Cancelaria Prim-Ministrului și de lideri din sectorul privat și mediul academic. Conferința se va desfășura la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu ICAM – UVT (Strada Oituz nr. 4C, sala A102 – A107, etaj 1) în intervalul orar 10:30 – 14:30.
Această conferință este o platformă esențială pentru liderii locali și specialiștii din diverse domenii care au ocazia să exploreze soluții inovatoare și abordări practice pentru implementarea principiilor economiei circulare, cu un accent special pe adaptarea lor la specificul local.
„Cancelaria Prim-Ministrului joacă un rol esențial în sprijinirea inițiativelor care vizează tranziția către o economie circulară și gestionarea eficientă a deșeurilor. Prin colaborare și coordonare cu diverse instituții și actori implicați, ne asigurăm că politicile și proiectele implementate contribuie la dezvoltarea sustenabilă a României. Prin eforturi comune și investiții strategice, putem transforma provocările legate de gestionarea deșeurilor în oportunități pentru creștere economică și protecția mediului. Este crucial să lucrăm împreună pentru a asigura un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare” a declarat Mihaela Frăsineanu, Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, subliniind angajamentul guvernului față de protecția mediului și utilizarea resurselor durabile.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își reafirmă angajamentul în promovarea economiei circulare, un pilon esențial al dezvoltării durabile, prin contribuția sa activă la demersul național CIRCULARIO, lansat de Pivot-C și Cancelaria Prim-Ministrului. În calitate de partener de cercetare, UVT aduce în prim-plan expertiza Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM – UVT), care găzduiește echipe interdisciplinare dedicate dezvoltării de soluții inovative pentru tranziția către economia circulară. Prin utilizarea metodologiei de inovare deschisă, laboratoarelor vii și abordării integrate privind interacțiunea om-mediu, UVT facilitează atât implementarea, cât și acceptanța socială a acestor inițiative transformatoare. În contextul Conferinței CIRCULARIO, care va avea loc la Timișoara pe 22 octombrie 2024, UVT aduce o dimensiune concretă dezbaterii despre economia circulară în plan local şi regional, consolidând rolul de catalizator în acest proces, pentru un viitor sustenabil al comunității noastre.”
„Tranziția către economia circulară este un pilon al Pactului Verde European, susținut de fonduri de 1 trilion de euro până în 2030. Accesarea acestor resurse și accelerarea tranziției depind de un limbaj comun despre circularitate, identificarea sinergiilor între sectorul public, privat și academic și proiecte comune, inclusiv parteneriate public-private. Conferințele CIRCULARIO facilitează aceste sinergii, contribuind la un impact economic benefic.” a declarat Andreea Nicolae, Co-Fondator CIRCULARIO și Managing Partner PIVOT-C.
Teme abordate în cadrul evenimentului:
Conceptul de economia circulară și performanțele României in context european
Planul Național pentru Economia Circulară (PAEC)
Soluții de consultanta si finanțare pentru proiecte de economie circulara
Exemple de proiecte de economie circulara existente in regiune
Panel de dezbatere inter-sectorial – Soluții și sinergii circulare
La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților publice centrale si locale, ai mediului academic, precum și lideri din sectorul financiar-bancar si sectorul privat. Conferința își propune să aducă la aceeași masă specialiști care pot oferi perspective valoroase asupra soluțiilor de economie circulară și a modului în care acestea pot stimula competitivitatea regională.
Conferința este deschisă pentru participarea tuturor celor implicați sau interesați de tranziția către economia circulară. Participarea la eveniment este liberă si se face pe baza de confirmare la adresa de email iuliana.toba@circularpivot.com sau online.
CIRCULARIO este o inițiativă a PIVOT-C sprijinită de organizații guvernamentale si lideri din sectorul privat, academic si de cercetare, pentru a promova tranziția României spre o economie circulară. Se axează pe sectoare cheie ale pieței pentru a stimula inovația, educația și adoptarea de soluții sustenabile la nivel național și regional. Ca un catalizator de inovație, CIRCULARIO încurajează colaborarea și co-creația între organizații din diverse domenii, contribuind la un viitor mai sustenabil și prosper în România. Pentru mai multe informații: www.circulario.ro.