„Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile de verificarea a modului în care se respectă legislația pe linie de oprire și staționare a autovehiculelor în zonele în care acest lucru este interzis, luând măsurile legale de sancționare și chiar ridicare a acestora, acolo unde se încalcă flagrant prevederile actelor normative în vigoare. Astfel, de la începutul anului și până în prezent, au fost ridicate de polițiștii locali un număr de 1458 de autovehicule din zone precum străzile special amenajate pentru pietoni din centrul orașului, din zonele în care se blochează intrarea în curți, parcări, de pe trotuare, din intersecții, unde se obstrucționează vizibilitatea celorlalți participanți la trafic, de pe pistele de biciclete și spații verzi, de pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, din apropierea căilor de rulare a tramvaielor, unde se blochează circulația mijloacelor de transport în comun, ori din zone în care se află obiective de interes precum spitale, unități medicale etc. Reamintim că potrivit OUG 195/2002, astfel de fapte sunt sancționate cu amenzi între 660 și 825 lei și trei puncte penalizare la permis, iar potrivit HCL 117/2024, sancțiunile sunt între 500 și 1000 de lei pentru persoanele fizice și între 1000 și 2000 de lei pentru persoanele juridice. Încălcarea în mod flagrant a legislației prin blocarea circulației altor mijloace de deplasare sau a pietonilor poate atrage după sine, pe lângă sancțiuni, și ridicarea autovehiculelor, cu sprijinul societății Timpark.
Polițiștii locali acționează permanent pe această linie cu atât mai mult cu cât un număr semnificativ de timișoreni reclamă tocmai aceste aspecte și atrage, din nou, atenția conducătorilor auto să respecte legislația în vigoare pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea autovehiculelor” , au transmis reprezentanții Direcției Generale Poliție Locală Timișoara.