5.1 C
Timișoara
miercuri 16 octombrie 2024

Despre adeverințele de vechime în muncă face precizări ITM Timiș

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș desfăşoară în perioada 11.10.2024 – 31.12.2024, Campania națională de informare și conștientizare a angajatorilor și salariaților cu privire la eliberarea adeverințelor de vechime.

Având în vedere sesizările prin care sunt semnalate dificultățile întâmpinate cu privire la obținerea adeverințelor referitoare la activitatea realizată în baza unui contract de muncă, prin intermediul acestei campanii se dorește informarea persoanelor fizice care au avut sau au calitatea de salariat cu privire la condițiile în care pot solicita adeverințe de vechime. De asemenea, se pune accent și pe conștientizarea angajatorilor și a altor deținători de arhivă cu privire la obligația legală de eliberare a acestor adeverințe de vechime.

Precizăm faptul că potrivit dispozițiilor Codului muncii și Hotărârii Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, la încetarea activităţii salariatului, angajatorii au obligaţia să îi elibereze acestuia o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate. Acest document aduce informații necesare despre perioada de activitate a salariatului, în cadrul angajatorului și cuprinde următoarele elemente: datele de identificare ale salariatului, datele de identificare ale angajatorului, data și numărul contractului individual de muncă, tipul de contract, data începerii activității, funcția ocupată, salariul de bază și sporurile prevăzute în contractul de muncă, modificările suferite în executarea raportului de muncă, data încetării contractului individual de muncă, temeiul de încetare, perioadele de absențe nemotivate și concedii fără plată, semnătura reprezentantului legal al angajatorului și ștampila.

Reamintim faptul că până la data de 31.12.2010, actul oficial prin care s-a dovedit vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiţii deosebite, retribuția tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, a fost carnetul de muncă.

Conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), informațiile referitoare la datele cu caracter personal cuprinse în acest document sunt confidențiale. Acestea sunt destinate exclusiv persoanei/persoanelor menționate ca destinatar/destinatari și altor persoane autorizate să-l primească. Dacă ați primit acest document în mod eronat, vă adresăm rugămintea de a returna documentul primit, expeditorului.
Persoanele care au fost încadrate în muncă până la data de 31.12.2010 pot solicita adeverințe de vechime aferente perioadelor lucrate, în cazul pierderii carnetului de muncă, în cazul în care în carnetul de muncă nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în cazul în care nu au avut întocmit carnet de muncă.

Adeverințele de vechime se solicită fostului angajator. În cazul în care acesta nu mai există, adeverințele se vor solicita în scris, după cum urmează:
 unității care a preluat arhiva acestuia, în cazul angajatorilor cu capital de stat și mixt;
 inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială a avut sediul social angajatorul, în cazul angajatorilor cu capital privat, în schimbul unei taxe de 20 lei/document.

Angajatorii au obligația de a elibera adeverințe de vechime, astfel:
 la încetarea activităţii salariatului, fără a fi necesară vreo solicitare în acest sens, din partea acestuia;
 la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, în termen de 15 zile de data solicitării formulate în scris.
În cazul în care angajatorul se află, la momentul solicitării, în procedura de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale in vigoare, administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul judiciar este obligat sa elibereze salariatilor, in termen de maximum 60 de zile calendaristice, un document care sa ateste activitatea desfasurata de aceștia, conform prevederilor art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003– Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Succesorii în drepturi ai angajatorilor desființați au obligaţia de a elibera, la cerere, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, adeverinţe cu datele existente în documentele pe care aceștia le deţin.
Cererea poate fi depusă în format letric sau în format electronic.

În cazul în care angajatorul este desființat fără ca activitatea acestuia să fie continuată de un alt angajator, obligația de a elibera adeverințele de vechime o au operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice.
Documentele care stau la baza eliberării adeverinței de vechime se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, cu notificarea Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.
Notificarea conţine toate denumirile anterioare cunoscute ale angajatorilor desfiinţaţi, de la înfiinţare şi până la desfiinţare sau radierea din registrul comerţului, după caz.

Conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor),
informațiile referitoare la datele cu caracter personal cuprinse în acest document sunt confidențiale. Acestea sunt destinate exclusiv persoanei/persoanelor menționate ca destinatar/destinatari și altor persoane autorizate să-l primească. Dacă ați primit acest document în mod eronat, vă adresăm rugămintea de a returna documentul primit, expeditorului.
Prin urmare, pentru a identifica operatoratul economic căruia trebuie să îi solicite adeverința, fostul salariat se va adresa Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.

Serviciile arhivistice prestate de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual de către Arhivele Naţionale.
Date privind societățile și succesorii în drepturi ai acestora pot fi obținute de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Adeverinţele se eliberează în format letric şi se predau, la sediul deţinătorilor de documente, personal sau prin reprezentant legal, ori se transmit prin servicii de curierat/poştale, cu confirmare de primire. Costul serviciilor de curierat/poştale este suportat de către solicitant.

Încălcarea de către angajator sau de către succesorul în drepturi a acestuia, a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime, se constată și se sancționează de către Inspecția Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă.
Nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime se constată și se sancționează de către Arhivelor Naţionale şi, după caz, ai serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale.

Subliniem faptul că inspectoratele teritoriale de muncă nu au nicio obligație în întocmirea și eliberarea adeverințelor de vechime începând cu data de 01.01.2011, acestea fiind în sarcina angajatorului sau a deținătorului legal al arhivei ori a operatorilor economici autorizați de Arhivele Naționale. Inspectoratele teritoriale de muncă pot elibera la cerere începând cu data de 01.01.2011, doar extrase de revisal, conform HG 905/2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Aplicația mobilă My Aquatim

Aquatim a lansat o versiune actualizată a aplicației My Aquatim, disponibilă pentru sisteme Android și iOS. Aplicația se poate descărca din Google Play și...

Antreprenorii din Horeca, nemulțumiți de noul regulament în domeniu inițiat de primarul Timișoarei

Potrivit primarului Dominic Fritz, noul regulament introduce posibilitatea autorizării de terase pe malul Begăi dar și pe ambarcațiuni. Regulamentul de funcționare a teraselor din municipiul...

Lucrări Aquatim de spălare

Citește și :