5.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Coletul suspect pentru care autoritățile au fost puse pe drumuri

Polițiștii IPJ Timiș au primit o solicitare de la un cetățean îngrijorat care a văzut pe stradă o servietă și a alertat autoritățile, bănuind că este un pachet suspect.

Poliția a luat în serios solicitarea, pirotehniștii s-au deplasat imediat la fața locului. Când colo, în servietă se aflau, de fapt, cabluri de sunet uitate pe stradă.


„La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că strada Paul Chinezu din Timișoara este amplasat un colet suspect, respectiv o servietă metalică. La fața locului s-au deplasat echipajul de pirotehniști din cadrul SAS Timiș pentru efectuarea verificărilor specifice. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că geanta conținea cabluri de sonorizare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.


Nu ar fi prima dată când o valiză cu elemente de sonorizare a fost uitată pe stradă. Îi informăm pe cetățeni că valizele cu echipamente video sau de sonorizare sunt în general pătrate și sunt pot fi din plastic ori cu aspect metalic.

Misterul valizei suspecte: proprietarul a fost găsit!

Mii de apeluri la 112! Jumătate dintre acestea sunt alarme false

În perioada iunie – august, polițiștii IPJ Timiș au primit 7.000 de solicitări prin apel la 112, din care au ajuns să fie confirmate drept cazuri de alertă reală, în jur de 3.100.

Reamintim populației că orice intervenție nejustificată periclitează șansa de a interveni prompt într-un caz de pericol real al unei persoane.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă reformă medicală îi amenință pe pacienții cu dizabilități din toată țara! Riscurile la care aceștia pot fi supuși

Curând, persoanele cu dizabilități riscă rămână fără medici suficient de pregătiți ca să-i trateze, pentru că Guvernul și-a propus să desființeze specializarea de Medicină...

Sulyok Tamás, președintele Ungariei, vizitează capitala Banatului la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, Fundația Integratio din Timișoara, Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, Parohia Reformată...

Citește și :