Sâmbătă seară, în jurul orei 19:00, pe autostrada A1 s-a petrecut un carambol, în care au fost implicate un mictobuz cu pasageri, un autotren și un camion. Microbuzul cu pasageri era staționat pe banda de urgență.
Șoferul autotrenului s-a izbit de acesta, apoi de același mictobuz s-a izbit și un alt camion, aflat în spatele autotrenului.
Cu toate că mictobuzul avea pasageri, dintre aceștia au fost răniți șoferul, dar și unul dintre acești pasageri, un bărbat cu vârsta de 30 de ani. Ceilalți doi șoferi nu au cerut îngrijiri medicale.
Poliția a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.