Deși este cunoscută și recunoscută ca o artistă complexă ce abordează cu aceiași ușurință piese de virtuozitate din cele mai diverse genuri muzicale ca: gospel, soul, fado sau jazz și ridică publicul în picioare în întreaga Europă aici în Banatul natal Christiana Uikiza nu prea este știută de conaționalii ei.

Concertul special de sâmbătă seara din piața Libertății organizat de Asociația social-culturală Vergissmeinnicht împreună cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat în cadrul German Fest (Zilele Culturale ale Germanilor din Banat) a adus pe scenă mari muzicieni de jazz din Austria, profesorul Harald Putz la contrabas și decanul Facultății de Muzică din Viena, Gerald Schuller la pian, ce au acompaniat-o pe Christiana.

După primele acorduri, cunoscătorii din piață au ciulit urechile. „Aici se întâmplă ceva deosebit”. O astfel de voce nu s-a mai auzit de mult timp la noi în oraș. Cei ce au habar fenomenul muzical apreciază că este greu de stăpânit un ambitus vocal de cinci octave cu asemenea precizie. Dacă mai adăugăm faptul că Christiana Uikiza cântă fără probleme cu o dicție remarcabilă în 15 limbi străine dintre care șase le vorbește ca pe limba maternă înseamnă că avem lângă noi un artist desăvârșit.

Artista nu este deloc străină de orașul nostru. După ce a urmat timp de opt ani școala de muzică din Reșița natală a absolvit Liceul Carmen Sylva (ori liceul Pedagogic după numele mai vechi) din Timișoara cu intenția de a deveni învățătoare. Nici nu a început bine anul școlar când a avut revelația că de fapt locul ei e pe scenă sub lumina reflectoarelor și nu la catedră. Atrasă de posibilitățile oferite de cel mai muzical oraș al Europei pleacă să se perfecționeze la Viena. Și, poate, bine a făcut, acum fiind una din cele mai cunoscute și îndrăgite artiste din spațiul austriac cu numeroase concerte, spectacole de televiziune și concursuri internaționale. Aici a reușit să adune un grup de muzicieni de top cu care formează „Christiana Uikiza Quartet” și a colaborat cu „Kirk Franklin Tribute Gospel Band”.
Artista a experimentat diverse genuri muzicale, colaborând cu diverse teatre în direcția spectacolelor de avangardă. În 2006, a compus și interpretat musicalul „Oedipus Stories”, urmat de lansarea primului său album intitulat „This time it’s different”, produs de Christoph Burgstaller. DIn anul 2010, Christiana devine solista formației „Grooveheadz”, aplecându-se și asupra altor genuri de la gospel la soul și fado. Poate că cel mai apropiat de vocea ei dar și de felul ei de a fi este șansoneta franceză pe care o abordează cu aplombul cuiva născut pe Sena și nu pe Bârzava.

Tocmai ambiția de a face totul perfect a dus-o la Zagreb pentru a urma facultate de Jurnalistică cu specializarea în Televiziune și Relații Publice. După terminarea studiilor revine la Viena unde încep, cu greu la început, dar apoi tot mai des colaborări cu marile nume din întreaga lume. A cântat în concert cu Tom Jones dar și cu Kevin Mahogany, David Sanborn, Vinnie Colaiuta, Domenico Miller dar și Herbie Hancock.

…
Artista a avut bunăvoința de a da un interviu în exclusivitate publicației noastre „Banatul Azi” în care vorbește simplu despre muncă pentru a performa în muzică.

– Stimată doamnă Christiana Uikiza, bine ați revenit în Timișoara! Bine ați venit în Banat!

– Bine v-am găsit!

– Pentru o parte din cititorii publicației noastre „Banatul Azi” ca și pentru publicul din zona noastră nu sunteți, din păcate un nume atât de cunoscut în Timișoara ( dar publicul este cel ce pierde dacă nu cunoște muzica și activitatea dumneavoastră!). Hai să o luăm metodic și povestiți-ne o scurtă biografie.

– Pe scurt biografia mea ar fi cam așa. Sunt născută la Reșița și aparțin comunității croate din jurul orașului Reșița. Părinții mei sunt amândoi din Carașova. Am făcut studii de muzică cu opt ani de vioară dar și ceva pian, la școala de muzică din Reșița după ce s-a desoperit deja de la grădiniță că aș fi foarte talentată. Doamnele (pe vremea aceea încă li-se spunea tovarășele) au sugerat părinților mei să mă dea neapărat la școala de muzică unde am făcut studiile primare și gimnaziale. La liceu am veni la Timișoara ca să fac Pedagogiul timp de cinci ani. În acest timp am schimbat puțin direcția pentru că aș fi vrut să devin învățătoare.
În liceu am avut-o apropiată pe doamna Lucia Moga care ulterior a devenit inspector școlar. Dânsa m-a trimis la toate concursurile posibile și imposibile să reprezint școala la emisiuni radio, chiar și la televiziunile ce erau în acea perioadă. Mi-am dat seama cu ajutorul doamnei profesor că ar trebui să mă mai gândesc la cariera mea și că viața în învățământ nu este vocația mea numărul unu ci muzica.

-Ce s-a mai întâmplat după absolvirea liceului Carmen Sylva (după denumirea nouă)? Povestea de roman abia începe…

– După absolvire am plecat la Zagreb unde primisem deja o bursă și unde fratele meu era student la Medicină de câțiva ani. Ajungând la Zagreb mi-am dat seama că genul muzical la care aspir eu și anume soul, jazz sau blues există o deschidere mai mare la Viena și ar fi o ideea mai bună să ajung cât mai rapid în capitala Austriei și să încerc acolo să-mi educ vocea, tehnica și să-mi dezvolt talentul.

– Cum de altfel Viena este propice pentru toate genurile muzicale…

– Da este. Deși pentru muzică clasică este ceva mai mult decât pentru jazz și alte genuri. Clasicul și music hall sunt la ele acasă acolo. Am ajuns la Viena unde am făcut o școală privată și o școală unde am studiat canto. Pentru că nu exista secție de jazz la Viena ci doar la Graz. Acolo nu am vrut să mă mut că era mai departe și nu cunoșteam pe nimeni. Nu era o opțiune. Am încercat ceva la un moment dat dar nu era ce îmi doream și am rămas la Viena pentru cei trei ani după care m-am reîntors la Zagreb.
Aici am considerat că e bine să mă înscriu la Jurnalism la secția de Telviziune și PR, unde erau patru secții diferite.
După facultate m-am reîntors la Viena, ca într-o mișcare ciclică! Nu-mi găseam locul eram în veșnic periplu. Și iată că aici, la Viena sunt deja din 2005 fără alte schimbări.
În perioada de facultate la Zagreb am avut trupa mea de acompaniament cu care am lansat pe piață trei single-uri. Unul din ele care era de jazz standard, a devenit numărul unu pe anumite topuri. „Dream a little dream” tradus în limba croată a avut un mare succes. În acea perioadă de la Zagreb am mers la orice casting posibil ce a existat. Îmi luam chitara și mergeam la orice audiție să cânt. Am reușit multe lucruri frumoase prin metoda asta mai neortodoxă dar foarte directă. Practic nu aveam nici un fel de cunoștiințe din domeniul showului care să mă împingă în față. Pile și conexiuni sau relațiile erau excluse. Eram ca picată din lună!

– În definitv în domeniul ăsta trebuie și un pic de tupeu și de curaj.

– Da! Cu curaj și credință în sine am reușit multe. Dumnezeu știe că ești la locul potrivit.

– Deci, debutul adevărat a fost în Croația.

– Da, sigur. Am prins și câteva roluri în music hall-uri chiar rolul principal din „Hair”, am lansat piese noi. Am mai cântat la Jazz Fest pentru tinerii aspiranți. De asemenea am reprezentat Croația la un festival de șansonete în Franța la Villefranche.
Ce am mai făcut…? Multe, multe… Am mai participat la primul concurs televizat de talente din Croația unde am ajuns printre finaliști. Fiind primul astfel de show a fost foarte vizionat.
Prin 2004 m-au contactat un grup de muzicieni de la Viena, printre care a fost cântăreațul de la „Tower of Power”, cea mai tare trupă de funck din America. Fostul lor membru, cu care au scos trei albume s-a mutat la Viena și a auzit de mine. M-a chemat din Croația să vin să cânt cu el.

– Uite așa sare norocul de unde nu te aștepți!

– Da, exact. Pentru că eu nu am întrerupt legăturile. Cât am stat la Zagreb nu am rupt contactele cu Viena. Și mergeam foarte des astfel că m-au auzit la diverse jam sesions unii muzicieni și m-au recomandat lui Hubert Tubbs. Din păcate a decedat acum trei săptămâni fiind foarte bolnav.
În aceiași perioadă am considerat că aș putea să mă orientez și spre Viena mai serios.
Am ajuns la Viena prin 2005 și am început să colaborez cu o trupă foarte cunoscută de soul și jazz, „Joe Mixner Band” în care cânta și Hubert Tubbs. Am colaborat cam zece ani în trupa asta dar în același timp, în paralele mi-am făcut și proiectele mele. Am înregistrat primul album, după o perioadă al doilea apoi a apărut și al treilea. Acesta al treilea consider eu că este cel mai reprezentativ ca gen muzical dar și ca referințe.
Au cântat muzicieni care au la activ multe, multe zeci de premii Grammy. David Sanborn a cântat la saxofon ca star guest. Vinnie Colaiuta a cântat pe întregul album. El nu mai are nevoie de prezentare specială, e toboșarul lui Sting, a fost al lui Franck Zappa și așa mai departe. Deci orice toboșar aude de Vinnie Colaiuta știe că e o legendă. Mai e și Kevin Mahogany care e una din cele mai frumoase voci masculine de jazz din lume. Dar… așa e lume asta… doi din ei deja au decedat.

Cu acest album am fost în deschidere la Tom Jones. În timp am cântat în toată Europa: de la Copenhaga, Gdansk, Berlin, Roma. Chiar am umblat peste tot. La Viena am cântat la Jazz Fest. Iar la Balul Operei voi fi prezentă pentru a șaptea oară în februarie anul viitor.

– Despre România ce puteți să ne spuneți?

– În România colaborez pentru a treia oară, în anul acesta, cu Filarmonica din Sibiu pentru concertele de Anul Nou. La Timișoara sunt pentru a doua oară într-un an. Deci e bine. Trendul e OK!

– Dacă ne întoarcem puțin în timp hai să vedem cum e să vină o tânără de la Reșița sau de la Carașova, într-un oraș ceva mai mare unde nu cunoaște pe nimeni? Cum a fost adaptarea? Iar de aici dintr-o zonă provincială dintr-o dată se trezește în două capitale ale Europei? Și face naveta între ele…

– Nu se trezește direct. Sunt născută la Reșița și primul șoc este Timișoara unde locuiești la internat și nu cunoști pe nimeni. Eram 30 de copii în cameră. Erau trei domitoare în care se trecea din unul în altul. Între primele două nici nu era o ușă. Eram ca într-o cazemată cu 60 de copii. Primul șoc a fost desprinderea de ai mei. Pe de altă parte a fost foarte bună plecarea. Te responsabilizează. Te face mult mai independent. E fantastic. M-am simțit foarte liberă deși eram ca într-o închisoare unde nu aveam voie să ieșim decât marți și joi de la 14 la 16. Mă simțeam liberă pentru că puteam să învăț când doream eu. Puteam să cânt, să scriu jurnale, să desenez să pictez. Să fac ce vreau eu fără să fie mama ca să mă controleze: „ce faci?”. Mi-a plăcut la maximum.

– Și adaptarea în Croația cum a fost? Limba a fost o piedică sau vorbeai din familie?

– Da, limba o vorbeam din familie, dar nu era la nivel academic și literar. E cu totul altfel și straniu. Pentru că trebuie să o înveți aproape de la zero. După Timișoara toată vara am stat la Viena iar apoi am plecat la Zageb următorul șoc și treaptă. Trebuie să te descurci, să înveți lucruri. Era fratele meu acolo de câțiva ani și a fost un ajutor mare. Am învățat cum e viața într-un cămin studențesc, cum e cu bonurile de mâncare. Ușor nu e… dar … e important pentru dezvoltarea personalității unui tânăr.
După care la Viena. Iar altă limbă, altă viață, totul de la zero. Altă distracție. De fapt viața socială era inexistentă. E greu până îți faci cunoștiințe. Ușor nu e dar trebuie să fii perseverent și să ai mare încredere în talent. Asta e soluția … așa cred…
Atu-ul meu a fost că am crezut enorm ă în momentul în care deschid gura există reacții și se deschid ușile. Așa m-am setat. Nu că m-ar fi educat ai mei în direcția asta în mod special. Erau concluzii a ce mi s-a întâmplat până atunci. Dimpotrivă părinții nu doreau să fac muzică. Părinții și fratele meu au o pregătire universitară și nu vedeau bine ce fac. „Ce vrei să faci cu muzica? Trebuie să ai o meserie serioasă!”
Păi aveam un loc de muncă la școală. Am primit ca învățătoare o clasă și am plecat după două zile. Dezamăgire pentru părinții copiiilor dar și a părințiilor mei.

– Viena nu așteaptă cu brațele deschise o puștoaică (mai ales venită din est).

– Niciunde nu te așteaptă cu brațele deschise. La Viena a fost dificil la prima tură. La a doua tură era după cinci ani trăiți în Croația plus trei ani. Eram deja alt om, mai matur. Altfel gândești la 28 față de 20. Am fost mult mai focusată pe ce vreau.
Acum merg la fiecare session de jazz sau de blues care există. Și sunt chiar și zilnic. Mă duc și cânt ca să cunosc scena și ei să mă audă și să mă cunoască pe mine. Am fost atât de eficientă încât într-o lună am cunoscut 60 la sută din oamenii pe care îi știu azi. Treaba asta a dus la colaborări în viitor. A durat câțiva ani până s-au legat unele lucruri.
Dar una din chestiunile care s-a legat imediat a fost tot așa. Cineva m-a auzit cu o singură piesă și a schimbat toate planurile legate de trupa aceea. A spus: „OK, ești la mine în trupă. În două săptămâni înregistrăm un video promoțional!” Deși cu cinci minute înainte mi-a spus că ar deja o cântăreață. După o lună am lucrat cu oameni din high-end. Muzicieni ce au cântat cu Gloria Gaynor, cu Chaka Khan.
Dacă vorbim de noroc și nenoroc eu cred că noroul te urmărește și te ajută dacă ești curajos și crezi în tine. Eu chiar am crezut!
…
Astfel, prin concertul de sâmbătă, Christiana Uikiza ca vedetă de înalt nivel în Croația și Austria a putut fi văzută și acasă. În acest caz se aplică cel mai bine vorba veche ce spune că nimeni nu este profet în țara lui. Dacă ești divă în Europa în Timișoara abia te ascultă câteva zeci de melomani (poate să fi fost chiar peste 150 de ascultători) dar a meritat fiecare minute din concert.

Desenele ce însoțesc imaginile fotografice sunt tot creațiile artistei ce își dezvăluie o altă latură mai puțin cunoscută: cea de talentat grafician.