5.1 C
Timișoara
miercuri 16 octombrie 2024

Ultima șansă de a scrie istorie la Timișoara City Marathon powered by UPT

Sunt ultimele zile de înscriere la Timișoara City Marathon powered by UPT, iar cei care vor să celebreze orașului și cel mai important și iubit brand al acestuia, Politehnica, sunt invitați să se alăture acestui eveniment de suflet și să scrie o nouă pagină din istoria sportivă timișoreană.

La UPT, sportul s-a dezvoltat odată cu universitatea, fiind parte integrantă din viața academică. Încă de acum 104 ani, UPT a fost un promotor al valorilor sportive, îmbinând educația cu activitățile fizice pentru a forma tineri remarcabili, profesioniști și cetățeni echilibrați atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic.
Ediția din acest an promite să fie mai mult decât un simplu maraton, parteneriatul strategic dintre Universitatea Politehnica Timișoara și Alergotura aducând tradițiile timișorene de sport și educație într-o viziune comună pentru viitor.
Timișoara City Marathon powered by UPT este mai mult decât o competiție sportivă, este o adevărată sărbătoare a mișcării. Anul acesta, evenimentul se va desfășura pe parcursul a trei zile (25-27 octombrie 2024), cu activități diverse pentru toți pasionații de sport.

Astfel, vineri, 25 octombrie, între orele 18:00 – 20:00, va avea loc workshop-ul „Sportul de plăcere / sportul de performanță”, la Centrul de Conferințe UPT, iar sâmbătă, 26 octombrie, între orele 14:30 – 20:30, evenimentul „104 pentru Poli ” va avea loc la Stadionul Știința. Ziua concursului, 27 octombrie, începe la ora 08:00, cu cele patru curse pregătite.

Programul complet al evenimentelor

Vineri, 25 octombrie

Workshop „Sportul de plăcere / Sportul de performanță” (Centrul de Conferințe UPT)
 18:00 – 18:30 – Sportul de plăcere vs. sportul de performanță 
Alin Molcut, cadru didactic în cadrul Departamentului de Educație Fizică și Sport al UPT)
 18:30 – 19:20 – Despre succese și eșecuri în alergarea de amatori 
Cătălina Bocan – conferențiar, Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT 
Mara Guler – medic, legitimată la CS Universitatea Arad
Răzvan Farkaș – alergător de cursă lungă în echipa națională a României, membru Alergotura
Alina Preda – sportivă legitimată la ACS Super Sport Club Timișoara, membru Alergotura
Mircea Covaciu – maratonist, membru Alergotura
 19:20 – 19:50 – Perseverența în sportul de anduranță
Invitat special: alpinistul Horia Colibășanu
 19:50 – 20:00 Q&A, discuții

Sâmbătă, 26 octombrie
„104 pentru Poli ” (Stadionul Știința, Baza Sportiva 1 UPT)
Sărbătorim 104 ani de la înființarea Universității Politehnica din Timișoara prin alergare. A devenit deja tradițională cursa de pe Stadionul Știința în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității. Participanții pot parcurge unul, mai multe sau toate cele 104 tururi aniversare (cât un maraton). Evenimentul este gratuit și deschis tuturor membrilor Politehnicii, simpatizanților și iubitorilor de alergare.
 14:30 – START
 18:52 – FINISH pentru ultimul tur
 18:00 – 20:30 – Pasta party și socializare

Duminică, 27 octombrie 
 08:00 – Startul competițiilor Timișoara City Marathon 2024 powered by UPT
Maratonul „Cavalerii Cetății” by Flexik Automation – cu start din Otelec
Semimaratonul „Eugeniu de Savoya” by Hella/Forvia
Crosul „Poarta Forforosa” – 10 km
Crosul „Batalionul Banat” – 4 km
Premierea câștigătorilor este programată la ora 14:00, când cei mai rapizi și talentați alergători vor fi recompensați pentru performanțele lor.
Programul evenimentului, înscrierile (termen limită – 15 octombrie 2024) și alte detalii sunt disponibile pe: https://timisoaracitymarathon.ro .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Aplicația mobilă My Aquatim

Aquatim a lansat o versiune actualizată a aplicației My Aquatim, disponibilă pentru sisteme Android și iOS. Aplicația se poate descărca din Google Play și...

Antreprenorii din Horeca, nemulțumiți de noul regulament în domeniu inițiat de primarul Timișoarei

Potrivit primarului Dominic Fritz, noul regulament introduce posibilitatea autorizării de terase pe malul Begăi dar și pe ambarcațiuni. Regulamentul de funcționare a teraselor din municipiul...

Lucrări Aquatim de spălare

Citește și :