Alocaţiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025, cu 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a anunțat Ministerul Muncii.
Conform unui comunicat postat pe pagina de Facebook a instituţiei, alocaţiile vor fi majorate de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilităţi şi de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.
„Cei 3,6 milioane de copii, precum şi tinerii care frecventează liceele şi şcolile profesionale vor primi alocaţii de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar plăţile sunt gestionate de Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială” a fost mesajul oficial scris de Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, pe pagina de Facebook.
Alocaţiile s-au majorat în ianuarie 2024, cu 13,8%
În august 2024 erau înregistraţi 3.478.329 de beneficiari de alocaţii de stat pentru copii, cei mai mulţi din Bucureşti (358.943) şi din judeţele Iaşi (195.033), Suceava (131.655), Constanţa (121.124), Bacău (119.483) şi Cluj (119.331), conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.