Zeci de construcții șubrede din piața Aurora, din Dâmbovița, care prezintă pericol pentru cumpărători și vânzători, sunt desființate, în baza dispoziției primarului Dominic Fritz.
Operațiunea de desființare de chioșcuri, gherete, terase, copertine și pergole ridicate fără niciun fel de autorizație pe domeniul public și privat al municipiului Timișoara a început astăzi.
„Au ridicat aproape o întreagă piață cu construcții ilegale. Multe sunt un pericol pentru cei care vând sau cumpăra. E rezultatul a foarte multor ani de nepăsare și complicitate a instituțiilor orașului. Știu că uneori poate fi un proces dureros, dar eliberarea domeniului public de construcții neautorizate este necesară pentru un oraș civilizat care se respectă. Timișoara trebuie să devină din nou mai aerisită și nu apăsată de haosul din anii post-revoluționari”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Toate cheltuielile privind demolarea construcțiilor ilegale vor fi suportate de societatea comercială AURORA S.R.L., care are în concesiune terenul. Contractul de concesiune pentru o suprafață de 14.528 mp, pe strada Lacului nr. 21, a fost semnat în 1997 și este în vigoare atât timp cât există construcțiile autorizate aferente pieței, conform deciziei Consiliului Local de atunci.
De la momentul concesiunii, societatea AURORA a construit fără autorizație, treptat, zeci de spații cu destinație comercială și a executat ilegal lucrări de extindere și de împrejmuire. Unele dintre aceste construcții ilegale, vechi de aproximativ 18 ani, sunt extrem de deteriorate și nu îndeplinesc condițiile necesare pentru comerț. În ceea ce privește spațiile pentru care există autorizație de construire, acestea vor putea fi folosite în continuare pentru activități de vânzare – cumpărare.