Ratele mari de angajabilitate în rândul absolvenților UPT, de peste 90%, sunt legate direct de formare teoretică, prin programele de studiu ale celor 10 facultăți, și de asigurarea practicii pentru studenți, în vederea punerii în aplicare a cunoștințelor dobândite, grație excelentelor relații de colaborare cu companiile din zonă.
Universitatea Politehnica Timișoara continuă să demonstreze excelență în educație și formare profesională, prin câștigarea a patru noi proiecte de stagii de practică, finanțate prin Fondul Social European+. Cu un buget total de peste 17 milioane de lei, aceste proiecte oferă studenților UPT o platformă solidă pentru
dobândirea competențelor practice și tehnice esențiale pentru integrarea pe piața muncii.
Cele patru proiecte se adresează unui număr total de peste 1.200 de studenți, consolidând rolul UPT în formarea unei generații de profesioniști adaptabili la cerințele industriei moderne.
Proiectele câștigate sunt:
1. PERFORM-UP: Stagii de practică și performanță academică pentru studenții de la UPT în domeniile Electronicii, Telecomunicațiilor și Tehnologiilor Informaționale, realizat în parteneriat cu Business Saga, având ca manager de proiect pe conf. univ. dr. ing. Septimiu Mischie. Acest proiect oferă studenților oportunitatea de a se forma în domenii tehnologice esențiale pentru viitor, contribuind la îmbunătățirea competențelor tehnice și profesionale.
2. Formează-ți viitorul prin stagii de practică! – FormPract, un proiect derulat de UPT, sub coordonarea conf.univ.dr.ing. Luisa Dungan, care are ca scop integrarea studenților în stagii de practică inovative. Proiectul se concentrează pe dezvoltarea de competențe relevante în mai multe domenii de interes pentru angajatorii din zona de vest a României.
3. IA-PracticAC: Stagii de practică centrate pe student în domeniile Automatică și Calculatoare, adaptate la evoluția Inteligenței Artificiale, Cybersecurity și Computing Continuum, un proiect coordonat de prof.univ.dr.ing. Marius Marcu. Acesta își propune să ofere studenților acces la tehnologii de ultimă oră, cu accent pe inteligența artificială și securitatea cibernetică, domenii cu o cerere ridicată pe piața muncii.
4. ROBO-STEP: Stagii de practică în Mecatronică și Robotică la UPT, coordonat de ș.l.dr.ing. Robert Kristof, este un proiect care se concentrează pe formarea studenților în domenii tehnice de vârf, cum ar fi mecatronica și robotica, oferindu-le acestora posibilitatea de a dobândi competențe avansate care să le asigure o tranziție ușoară de la statutul de student la cel de profesionist.
„Câștigarea acestor patru proiecte de stagii de practică reflectă angajamentul nostru continuu de a oferi studenților cele mai bune oportunități pentru a se pregăti pentru piața muncii. Ne dorim ca fiecare student să iasă din universitate cu o formare practică solidă, capabil să se integreze rapid într-un mediu profesional dinamic. Prin aceste proiecte, ne propunem să consolidăm relația strânsă cu mediul de afaceri și să adaptăm constant curricula la cerințele și provocările din industrie. Colaborarea cu companiile locale și internaționale nu doar că îmbunătățește abilitățile studenților noștri, dar contribuie și la dezvoltarea economică regională”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.