Austria nu încetează să uimească Europa, nici în bine, dar nici în rău. Alegerile generale desfășurate duminică, 29 septembrie, au adus rezultatul așteptat de mai toată lumea, cu teamă, îngrijorare sau ca rezultat al unei raționalități reci. Aproape că nu se putea altfel, cu toate că ne-am fi dorit ca „Austria culturală” să învingă și, de data aceasta, „Austria răului”.

Românii l-au considerat pe cancelarul Nehammer o întrupare a tot ce putea fi mai rău. Ei bine, cu o prezență la vot de peste 80%, austriecii au demonstrat că întotdeauna este loc de mai rău: Partidul Popular  al cancelarului a obținut doar locul al doilea, cu 26,5%, în timp ce Partidul Libertății, cunoscut de toată lumea drept formațiune de extremă dreapta, a câștigat alegerile cu un neverosimil 29,2%, clamând postul de cancelar pentru liderul său, Herbert Kickl. Spunem de la bun început faptul că nici măcar alianța la guvernare cu acest partid nu este, în opinia politicienilor austrieci, o variantă de ocolit, dar persoana lui Kickl este, clar, de evitat. Fost ministru de interne, demis tocmai din cauza atitudinilor sale mult prea radicale, este, acum, ironic și sfidător la adresa celorlalți lideri politici de la Viena. Așadar, cu cifrele pe masă, întrebarea majoră este dacă Herbert Kickl va ajunge cancelar aruncând Austria în negurile propriilor coșmaruri. E suficient să amintim faptul că, în ultimele decenii, Austria a trecut, de câteva ori, pe lângă prăpastia istoriei, salvându-se prin intervenția fermă a Europei. Se va repeta, oare, situația? Vor găsi austriecii, singuri, remediul? Să nu uităm că aproape 30% dintre ei au ales extrema. Iar pe grupe de vârstă, conform sondajelor, cei mai mulți votanți ai FPÖ (Partidul Libertății) au vârste cuprinse între 35 și 59 de ani. Este clar că Austria nu și-a depășit traumele secolului trecut, nu a reușit nici să digere, nici să înțeleagă ce a făcut și ce i s-a întâmplat. A rămas ancorată în frustrare și șoc.

Înainte de alegeri, se făceau speculații privitoare la un posibil guvern de coaliție între FPO și popularii lui Karl Nehammer. Acesta, însă, respinge categoric o asemenea opțiune, în timp ce Kickl, văzându-se deja cancelar, îi sugerează lui Nehammer să cântărească de două ori ceea ce spune, pentru că s-ar putea ca tocmai popularii din ÖVP să nu intre la guvernare. Adică, Herbert Kickl nu doar că se crede cancelar, dar își dorește un guvern constituit doar din reprezentanții extremei drepte. Nici nu ar fi mare pagubă, căci fiecare alianță precedentă a celor două partide a dus la căderea guvernelor, cu acuze de corupție, trădare, spălare de bani în direcția unor afaceri cu Moscova. În alegerile europarlamentare, FPÖ a reușit să obțină un număr de șase mandate, iar acum extazul și lipsa de măsură și-au făcut loc în sediile FPÖ.

Desigur, lumea politică își ține răsuflarea, în timp ce criticile venite dinspre anumite organizații civice sunt extrem de vehemente. Cu toate acestea, duminică seara abia dacă au protestat în jur de 300 de oameni în Viena, ceea ce, iarăși, spune multe despre așteptările și stereotipurile societății austriece. Vicepreședintele Comitetului Internațional Auschwitz, domnul Christoph Heubner, deplângea situația, dar sublinia că „își pune speranțele în consensul democraților austrieci pentru a lua atitudine împotriva amneziei istorice și a ideologiei vechilor și noilor extremiști de dreapta… în interesul țării și al Europei”. În același timp, Benjamin Nägele, secretarul general al comunității evreiești din Viena, a declarat că rezultatele alegerilor sunt „șocante, dar, din păcate, nu surprinzătoare”.

Așadar, ce să așteptăm? În cel mai negru coșmar, Kickl ajunge cancelar, instituie un guvern de extremă dreapta, care, oricum, colaborează deja cu AfD-ul din Germania,  îl admiră pe Viktor Orban, iar împreună cu „prietenul” Robert Fico creează un pol extremist în centrul Europei. Cum la alegerile parlamentare de anul viitor, din Cehia, sondajele îl dau pe Andrej Babis, cu al său ANO, câștigător detașat, dulcea alianță a Germaniei cu statele de pe aproape tot teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar va avea nu doar o voce de spus, ci multe de impus. Între temele lor se impun lupta contra imigranților, reforma Uniunii Europene, în sensul revenirii la o „simplă” uniune economică între state (pretins) suverane și ieșirea din coaliția pro-Ucraina, posibil chiar și necazuri în cartierul general al NATO: este „extrema” opțiunii extreme. De aici încolo intervine (sau nu) Europa, bunul-simț, ironia istoriei sau cine mai știe ce arătare ieșită din ascunzișurile pădurilor politice.

O primă variantă de criză ar apărea dacă Europa și lumea civilizată s-ar face să nu văd, că nu pricep și ar lăsa lucrurile în legea lor, așa cum au făcut cu alegerile recente din Germania. Într-un asemenea scenariu, Europa ar fi vinovată pentru propria-i sinucidere politică și pentru ratarea proiectului democrat pe continent. Dacă UE nu va reacționa prompt, a doua zi ar putea fi foarte târziu. Și atunci, orice acuză la adresa Angelei Merkel, că a adus imigranți pe continent, că a colaborat cu Rusia, precum au făcut-o și alți politicieni de la Viena sau Budapesta, vor fi tardive.

O opțiune mai optimistă ar fi intervenția fermă a Europei, așa cum a mai făcut de multe ori, desigur, cel mai cunoscut caz fiind cel al lui Jőrg Heider, pe care Herbert Kickl vrea sa-l răzbune politic încercând să realizeze ceea ce primului nu i s-a permis. Într-un asemenea scenariu, Austria ar putea schimba câteva guverne sau ar trece de mai multe ori prin alegeri anticipate, dată fiind opțiunea reală a societății. Nu credem că e momentul pentru așa ceva, trăgând noi cu ochiul spre vecinii bulgari care nu se mai opresc din exercițiul electoral. Dar austriecii votanți ai FPÖ nu vor lua pauză tocmai acum, riscul fiind să obțină și mai mult suport și simpatie pe măsură ce Europa s-ar manifesta împotriva lor. Cu sancțiuni sau doar cu declarații. Cu blocaje, frontiere sau numai cu avertismente.

Ajungem, așadar, la cea mai bună dintre lumile posibile, varianta „consensului democratic” al austriecilor non-FPÖ. Aceștia și-ar putea aminti deceniile de guvernare  federală a Marii Coaliții dintre populari ÖVP si social-democrați, ÖSD susținuți de liberali. Cel puțin matematic, aceasta ar fi o alternativă mai mult decât sustenabilă, adunând 26% ale popularilor, cu 21% ale social-democraților și 9% obținuți de NEOS, coaliția având asigurate mai mult decât jumătate din mandate și putând guverna fără probleme, vorba vine. Practic, ÖVP nu a mai avut dialog politic cu ÖSD de o bună bucată de vreme, alianța extravagantă cu FPÖ părându-li-se mult mai atractivă, în ciuda problemelor întâmpinate și chiar a căderilor de guverne. Ca urmare, este problematic dacă popularii lui Nehammer mai au șanse în ochii social-democraților și liberalilor. În același timp, un FPÖ rămas în opoziție nu va sta fără activitate și deja a avertizat să nu fie ignorată voința milionului de austrieci care l-au votat. Așadar, am avea o coaliție destul de șubredă, subminată zilnic la scenă deschisă de un FPÖ tot mai agresiv și mai puternic susținut social.

Apoi, juriștii vin și cu soluția filosofică, morală, firească, dacă n-ar fi deja luată în derâdere de membrii FPÖ, o soluție care ar fi trebuit să lucreze de multă vreme, dar, din motive greu de tolerat, nu s-a întâmplat așa ceva: aplicarea legilor interne și europene privitoare la formațiunile politice extremiste, care trebuie sau trebuiau trecute în afara legii din momentul în care și-au manifestat  opțiunea radicală. Or, FPÖ este, în mod oficial, cunoscut și declarat, succesorul  formațiunilor naziste, a moștenit sediul acestora și doctrina, și imnul. Practic, sunt foști luptători naziști trecuți în rezervă fără să fi uitat jurământul și opțiunile din tinerețe. În loc să stea o Europă întreagă (onestă, oare?) cu ochii pe drobul de sare care ar putea pica de pe soba austriacă, nu era mai firesc ca asemenea partide să fie alungate în istorie și încuiate acolo pentru totdeauna? Legislație avem, o mulțime de juriști, inclusiv constituționaliști, există pe state de plată cu multe cifre. Oare unde este activitatea lor? Dar a pretinsei societăți civile? Cum e posibil ca, având toate aceste norme juridice pe masă, context democratic și o serie de declarații înfocate, să ne trezim, totuși, cu FPO, AfD și alții la poarta casei? Pentru că, e rezonabil să o spunem acum, indiferent cum va ieși Viena din această încâlcită ecuație politică, efectul se va repercuta asupra întregii Europe. Iar o soluție cu adevărat pozitivă nu prea există. Toate cărțile de pe masă au potențial extremist, toate presupun riscuri majore, iar lumea democratică ar putea să nu mai găsească remedii suficient de solide. S-a mai întâmplat, istoria s-a întors. Austria, precum Elveția vecină, a fost stabilă politic atâta timp cât — din motive, clar, ideologice, diplomatice și militare — și-a păstrat într-adevăr neutralitatea sub umbrela Marii Coaliții. Iar dacă demonii istoriei au lucrat la desfacerea acesteia, acum ies de peste tot fantome cu care nu prea știm ce să facem. Într-adevăr, viața politică austriacă era destul de plictisitoare la nivel federal, cu aceleași formațiuni și discursuri electorale timp de aproape jumătate de secol. Dar potențialul autodistructiv nu trebuie subestimat.

Extrema și fortăreața

În programul politic al lui Herbert Kickl, Austria ar trebui să devină o „fortăreață”, cu controale riguroase la frontieră, tăind (prin legi speciale) numeroase drepturi oferite imigranților , cu precădere dreptul de azil, și, mai ales, prin intermediul „remigrației”. Conceptul nu îi aparține, el fiind comun extremei drepte europene, și se referă la expulzarea „străinilor neinvitați” cu scopul de a genera o „societate austriacă omogenă”. Iată un limbaj care ar trebui să ne dea frisoane. Nu știm dacă miile de persoane sosite „pe invitația” doamnei Merkel contează în această statistică, dar cert este că expulzarea dublată de proiectul unei societăți omogene amintește de vremuri nu tocmai fericite, nici pentru Austria, nici pentru Europa.

O a doua măsură dorită este retragerea Austriei din Inițiativa Scutului Aerian European, precum și din sancțiunile pronunțate împotriva Rusiei, odată cu invadarea Ucrainei. Aprig și declarat susținător al politicilor lui Vladimir Putin, Herbert Kickl ar reface, astfel, înțelegerile interbelice dintre dreapta radicală europeană și Moscova, iar de aici… cum o fi să fie!

Nu în ultimul rând, restructurarea Uniunii Europene, prin returnarea a numeroase competențe către statele naționale și, mai ales, a deciziei ultime în diferite domenii care acum sunt de competența Uniunii. Cu alte cuvinte, avantajele Uniunii și puterea națiunii!

Cum era și firesc, primii care l-au felicitat pe Kickl au fost premierul olandez Geert Wildens, și el politician de extremă dreapta, precum și doamna Alice Weildel, co-președintă AfD. Perspectiva unei dominații extremiste pe continent le surâde tuturor, marea provocare fiind acum în tabăra democraților. E suficient să ne uităm, din nou, pe cifre: în urmă cu două săptămâni, AfD a obținut scoruri incredibile în alegerile de land din Thuringia și Saxonia, dispunând de mai bine de un sfert din mandate. În Slovacia, partidul premierului Fico, SMER, a făcut alianță de guvernare cu SNS, formațiune  de extremă dreapta, dispunând, împreună, de peste 43% dintre mandate. În Franța, Marine le Pen a pierdut la mustață alegerile prezidențiale, dar partidul său a câștigat parlamentarele și împarte puterea de decizie cu un președinte tot mai slab în materie de susținere politică. Italia este condusă de coaliția doamnei Meloni și a Fraților Italiei, coaliție de dreapta radicală, care deține aproape jumătate din mandatele de parlamentar din legislativul italian. Trecător!

Așadar, nu mai vorbim despre o pură întâmplare! Nu este un caz izolat și nici ceva cu iz trecător! Este deja un fenomen îngrijorător la nivel continental! Să spunem și că șirul alegerilor nu s-a încheiat, că din Londra până în Republika Srpska pericolul extremismului de dreapta este în creștere constantă, iar Austria, cu locația sa centrală, nu doar geografică, ci și mentală, în centrul continentului, poate da un semnal extrem de nefast. Modul în care se va soluționa situația politică a Austriei va fi, foarte posibil, modelul pe care îl vor urma — sau, poate, îl au de urmat — toate statele în care acest tip de formațiuni politice au ajuns în preajma puterii politice.

Desigur, o Europă cu capitala departe de Viena deranjează. O Europă în care Austria este „doar” unul dintre statele membre, puterea sa nominală fiind egală cu a altor state pe care cu greu le găsește pe hartă, este aproape o insultă. Cât despre luptătorii care intonează, și acum, imnul nazist la evenimentele publice, pauza de activitate este un semn de lașitate. Iar soluția, desigur, este în buzunarul unui Kickl, a unui Ziobro polonez sau Milorad Dodic. Dacă Europa (mai) crede în proiectul său și în dulcegele declarații făcute de-a lungul timpului, atunci e posibil ca Herbert Kickl să nu ajungă cancelar. Dar să nu uităm că timpul istoriei este mai lung decât putem noi controla, iar asemenea demoni politici nu dorm. De fapt, abia au prins poftă de viață!