4.1 C
Timișoara
sâmbătă 21 decembrie 2024

Întrevederea Președintelui CCIAT cu Ambasadorul Canadei în României

În cursul zilei de 2 octombrie a.c., Președintele CCIA Timiș, Florica CHIRIȚĂ, însoțită de Stana Stoianov, Director al Dept. de Relații Economice cu Mediul de Afaceri, a avut o întrevedere cu E.S. Gavin Robb BUCHAN, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Canadei în România, la sediul Ambasadei din București. La întâlnire a participat și Heather Bystryck, Consilier Comercial.

Vizita a constituit un bun prilej pentru abordarea  unor teme de interes reciproc, în contextul vizitei la CCIAT din 14 august a.c. a reprezentantelor Serviciului Comercial al Ambasadei Canadei – Heather Bystryk și Raluca Tudor-Petcu, cât și al misiunii economice pe care CCIAT o organizează în Canada, la Montréal, și în SUA, la New York, în perioada 04 – 15 noiembrie 2024.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate propunerile de colaborare lansate de CCIAT cu prilejul întâlnirii de la Timișoara, respectiv organizarea la Timișoara, în cursul anului viitor, a unui Forum de Afaceri România-Canada, participarea companiilor canadiene la evenimentele expoziționale ale CCIAT și a companiilor timișene la expoziții internaționale sectoriale din Canada.

Înaltul diplomat a confirmat întregul suport al Ambasadei în consolidarea dialogului instituțional și în punerea în aplicare a agendei de lucru comune propuse. În acest sens, a propus ca Forumul de Afaceri să fie organizat în parteneriat cu Clubul Economic Nord-American Timișoara (N.A.E.C.), conferind o dimensiune panamericană – România-Canada-SUA-Mexic. Mai mult, în sprijinul misiunii economice timișene, Serviciului Comercial al Ambasadei Canadei va organiza, în data de 10 octombrie a.c., o întâlnire on-line cu membrii delegației de afaceri a CCIAT, pentru a le prezenta aspecte privind trendurile de consum și oportunitățile oferite de piața canadiană precum și Acordul de comerț liber între Uniunea Europeană și Canada (CETA), în contextul rezultatelor îmbucurătoare ale acestuia resimțite în întreaga Uniune Europeană.

„Colaborarea cu Ambasada Canadei este esențială pentru a valorifica potențialul economic și comercial al țărilor noastre. Apreciem faptul că Excelența Sa consideră relațiile economice ale Canadei cu România ca fiind prioritare, în contextul beneficiilor oferite de Acordul CETA, privit de oficialii UE ca o “relație strategică” care permite părților să abordeze provocările globale ca parteneri”,
a declarat Președintele CCIAT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

La Spitalul Județean din Timișoara ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean așteaptă să primească bani de la Guvern

La Spitalul Județean din Timișoara, ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean a depus o solicitare de finanțare care urmează...

Citește și :