5.1 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

UVT – poziția a doua la nivel național în domeniul Științelor Sociale și alte poziții fruntașe în alte domenii de studii, în rankingul Round University Ranking (RUR) Subject 2024

Universitatea de Vest din Timișoara, prezentă în rankingul RUR Subject Rankings ediția 2024, se regăsește în toate cele șase secțiuni ale clasamentului: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale, pe poziții fruntașe între universitățile din România.

Se remarcă îndeosebi performanța în domeniile Științelor sociale (poziția a doua), a Ştiinţelor vieții (poziția a treia) și a Ştiinţelor umaniste (poziția a treia). Luând toți indicatorii în considerare, UVT ocupă la nivel național poziția a șasea.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „În noua strategie de dezvoltare a performanței științifice, UVT a prevăzut cinci obiective majore: includerea în top 1000 universități la nivel internațional, includerea domeniului de știință fizică în top 500 internațional, includerea unui al doilea domeniu de știință din UVT în top 500 internațional, clasarea UVT pe primele cinci poziții la nivel național și clasarea fiecărui domeniu de știință din UVT în top trei național. Iată că avasăm în dobândirea experienței și rezultatelor care ne clasează în zona acestor ținte de dezvoltare în performanța științifică, așa cum o arată și noua ediție a Clasamentul Round University Subject Rankings, ca o comunitate academică sincronizată cu tendințele europene ale domeniului.”

Clasamentul Round University Subject Rankings are la bază informaţiile folosite pentru generarea clasificării generale Round University Ranking şi măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%).

Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc. şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

Informaţii suplimentare pot fi regăsite la: https://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-natural-2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Posibilă fraudă la alegeri? Președinta unei secții de votare a încercat să completeze procese verbale în alb

Președinta unei secții de votare din Timișoara ar fi încercat să completeze procese verbale în alb, înainte de încheierea urnelor.  S-a întâmplat la secția 107...

Timișorenii, dezamăgiți de interdicția valbilă exclusiv în duminica alegerilor

Duminica votărilor îi încurcă pe tot mai mulți Timișoreni care au decis să iasă la cumpărături. Aflați în timpul liber, aceștia intenționau să-și cumpere...

Citește și :