Deșeurile periculoase din menajer sunt extrem de nocive pentru mediul înconjurător și sănătății umane! Acestea trebuie manipulate cu foarte mare atenție și depozitate în condiții speciale. Vă puteți debarasa legal și gratuit de acestea în cadrul unei noi campanii trimestriale organizată de către RETIM și ADID Timiș.
În perioada 07 octombrie – 18 noiembrie 2024 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase din menajer în Zona 0 Ghizela a judeţului Timiş. Localitățile incluse, sunt Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda (și în Buzad), Boldur (Ohaba – Forgaci și Jabăr), Brestovăț, Chevereșu Mare (și în Dragșina și Vucova), Coșteiu, Criciova (și în Jdioara și Cireșu), Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița (Sârbova, Hitiaș și Căpăt), Sacoșu Turcesc (și în Berini), Secaș, Știuca, Topolovățu Mare (Topolovățu Mic și Șuștra) și Victor Vlad Delamarina.
CINE poate preda deşeuri periculoase din menajer
Cetățenii din localitățile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.
CE se poate preda în cadrul acestei campanii
DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:
- ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase;
- ambalaje metalice care conţin o matriță poroasă solidă formată din materiale periculoase, inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune;
- absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate în altă parte);
- materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase, vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase;
- baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline;
- baterii şi acumulatori nesortate, altele decât cele menționate mai sus;
- solvenţi, acizi, alcali;
- uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile;
- detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase;
- spray-uri de vopsea, spumă;
- deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase, pesticide;
- deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.
CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii
- NU se preiau alte categorii de deșeuri: reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, voluminoase;
- NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radiouri, echipamente de iluminat, computere, etc.)
UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase din menajer
Amintim populației că deșeurile periculoase din menajer fac parte din categoria deșeurilor cu regim special de colectare, iar gestionarea incorectă a acestora (abandonarea și/sau depozitarea amestecată cu alte categorii de deșeuri) pot cauza daune semnificative mediului și sănătății umane.
Obligație legală pentru colectarea separată a deșeurilor periculoase din menajer
Conform Art. 28, alin. 1 – OUG 92/2021 actualizată „Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase, […], au obligația să nu amestece diferitele categorii de deșeuri periculoase cu alte categorii de deșeuri periculoase sau cu alte deșeuri, substanțe ori materiale.”
Conform Art. 30, alin. 4 – OUG 92/2021 actualizată „Persoanele fizice au obligaţia să depună deşeurile periculoase provenite din gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deşeurilor municipale gestionate de operatorii economici prevăzuţi în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv în centrele prevăzute la Art. 60 pct. A lit. h) şi i).”
Detalii despre efectuarea acestor campanii găsiți pe www.retim.ro și www.adidtimis.ro/stiri.
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.