4.1 C
Timișoara
sâmbătă 21 decembrie 2024

Primăria Lugoj nu mai are nici măcar primar interimar!

Până la instalarea noii administrații, conducerea va fi asigurată de secretarul primăriei.

Municipiul Lugoj a rămas fără primar interimar, după ce demisia viceprimarului Adrian Serendan, care preluase atribuțiile de primar, a devenit efectivă.

La ultima ședință a Consiliului Local Lugoj nu a existat nicio propunere de interimat. În aceste condiții, până la instalarea oficială a noii administrații locale, responsabilitățile vor fi preluate de secretarul municipiului, Dan Ciucu.

Acesta nu va putea însă să emită dispoziții, autorizații de construcție sau alte documente.
Viitorul primar al Lugojului, Călin Dobra, spune că mandatul său va începe cel mai devreme în a doua jumătate a lunii octombrie.

O lipsă de respect față de comunitatea locală, ne umflăm în pene că suntem mari conducători ai autorității locale, dar când pierdem, nu știm să pierdem cu demnitate și cu respect față de cetățeni și de votul cetățenilor. Era logic și normal și corect ca cei care au fost pe funcție să-și ducă până la final mandatul, să facem o predare a mandatului. După ce preiau mandatul și depun jurământul, o să-mi asum în totalitate răspunderea postului”, spune Călin Dobra.

În prezent se întocmesc dosarele noilor aleși locali, care urmează să fie transmise instanței pentru validare.

Primăria Lugoj a fost condusă până la 1 august de viceprimarul cu atribuții de primar, Bogdan Blidariu. Acesta a preluat funcția în 2022, după încetarea mandatului primarului ales Claudiu Buciu. După alegerile din iunie, Blidariu și-a dat demisia cu începere de la 1 august, funcția fiind preluată de viceprimarul Adrian Serendan.

sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

La Spitalul Județean din Timișoara ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean așteaptă să primească bani de la Guvern

La Spitalul Județean din Timișoara, ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean a depus o solicitare de finanțare care urmează...

Citește și :