Cu puțin timp în urmă am vorbit câte ceva despre vechimea localității Buziaș dar și despre apele sale miraculoase care au alinat necazurile multor suferinzi. Dar când e vorba despre Buziaș nu se poate despărți soarta vechii așezări de figura unui ilustru industriaș bănățean. Jacob Muschong, „cel mai bogat lugojean din toate timpurile” cum e încă cunoscut la un secol de când a predat registrele contabile încă este considerat ca fiind cel ce relansat băile a o stațiune modernă.

Jacob Muschong, figura aproape mitologică a pustei Banatului, a reprezentat în egală măsură Lugojul patriarhal de la finele secolului al XIX-lea și începuturile secolului al XX-lea cât și Buziașul de care era legat sufletește. A fost industriaș de succes, magnat al afacerilor dar și cunoscut filantrop a fost cunosct și drept „Regele Cărămizilor”
Industriașul reprezinta la vremea lui un model de reușită pentru orice gospodar local ce visa să-și extindă meșteșugul. Cărămizile și tiglele produse in cele trei fabrici din Lugoj ale antreprenorului au fost recunoscute în tot spațiul central-european. LA început doar în monarhia bicefală iar mai apoi și în alte țări din jur. Iar după Marea Unire de la 1918 produsele sale au ajuns și pe șantierele din România Mare.

Nu puține case bănățene sunt și acum acoperite cu țiglele Muschong. Desenul unui elefant imprimat în lut este cunoscut și căutat și în zilele noastre. Mulți meșteri cu respect pentru munca lor și calitate lucrului bine făcut caută case vechi ce se demolează pentru a recupera țigle „de alea ce nu se mai fac acum”. Cam la fel de apreciate sunt în continuare și celebrele țigle cu marca „Leu” fabricate la Jimbolia ori cele „de Cărpiniș”. Sortate și curățate pot să pună în valoare o casă încă multe decenii de acum înainte.
Jakob Muschong provine dintr-o veche familie de șvabi meșteșugari. La origini această familie era de origine franceză (sau alsaciană francofonă)dovadă și numele de familie scris sub forma Mougeon, înainte de germanizare.
Bunicii și străbunicii lui Jacob Muschong au lucrat lutul cu metode simple rezumându-se la lucrul manual al cărămizilor la marginea Lugojului. Primele șoproane de uscare au fost construite în anul 1711 ( dacă e să credem această dată. Ar putea să fie totuși un deceniu mai târziu ?) , pe actualul teren al Fabricii de cărămidă Dunav, de pe stradă Herendeștiului.
Jacob Muschong (Muschong Jakab, Iacob Muschong) s-a născut în anul 1868 în Chichinda Mare , o localitate din Banat din apropierea Jimbolie, ambele cu o lungă tradiție a prelucrării lutului. Părinții săi au venit la muncă la țiglării de aici fiind mai bine plătiți.
La vârstă de doar 20 de ani, se căsătorește cu Margarete Bohn, fiica unui alt renumit industriaș german, specializat în producerea de țigle și cărămizi, care a construit fabricișe de cărămizi de la Jimbolia, de la Cărpiniș și avea mai multe fabrici în Europa. Intuind că industrializarea muncii cu lut, pentru a produce materiale de construcție, are un mare viitor, la 20 de ani, Muschong și soția sa înființează la Lugoj firma „M. Bohn & Comp.” care construiește la 1888 Fabrică de cărămizi din strada Herendeștiului nr. 10 ca o continuare a afacerii socrului său a cărui nume îl va păstra câțiva ani. După două decenii de muncă asiduă și succes comercial în 1908 îşi scimbă numele în „J.Muschong & Comp.”.
La apogeul carierei sale de industriaș Muschong a investit și în construirea unei fabrici moderne la marginea Budapestei.
In 1910 his company had 357 employees which made it the 23rd biggest employer in the Banat and the biggest in Lugoj.[4]

Materia primă era din belșug și de bună calitate în zona de luncă din preajma Timișului. Țăranii proprietari dar nevoiași erau dispuși să vândă terenuri. La vremea respectivă, mai erau în Lugoj doi producători de țiglă și cărămidă, Partos și Frații Junkers. A două fabrică o construiește în anul 1907 pe str. Timișorii la nr. 177. După câștigarea unui bun renume pe piața bănățeană a început să acapareze fabricile din Lugoj pentru a scăpa de concurență.

Prima fabrică cumpărată a fost cea a Fraților Junkers, care se află pe locul Silozului actual, de pe str. Buziașului. După câțiva ani preia și Fabrică de țigle și cărămizi Partos. Bătrânii povestesc cum Muschong a preluat această fabrică.
O legendă locală spune că Partos și-a pierdut fabrică la cărți, cealaltă variantă spune că Muschong i-a provocat falimentul, deoarece Partos a refuzat să se căsătorească cu una din fiicele lui. Cert este un singur lucru, Muschong a demolat cele două fabrici, iar mașinile le-a transferat în unitățile sale de produs țiglă și cărămidă. În 1908 firma își schimbă denumirea în „J. Muschong & Comp.” și, după un an, preia și ultima fabrică din Lugoj, aflată pe str. Timișorii. Această fabrică se numea „Lugosi Gozteglagyar R.T. (Cărămidăria lugojeana cu aburi). După preluarea de către Muschong, această unitate devine Fabrică nr. 3. La acel moment, cam pe la 1910, în fabrica sa erau 357 angajați. Cu această echipă puternică era cea mai mare firmă lugojeană și pe locul al 23-lea din tot Banatul.
După Unirea de la 1918 autoritățile române au început persecutarea lui Jacob Muschong, considerând că se opune dezvoltării capitalului românesc. Este șicanat fără încetare, printr-o amplă campanie de denigrare prin presă, începută de reporterul Cutana de la ziarul Adevărul.
Aceste lucruri i-au pricinuit multe suferințe și i-au șubrezit inima, cu toate că muncitorii de la Fabricile lui aveau cele mai bune condiții de muncă și de locuit. Primul mare șoc l-a avut în vara lui 1922, când izvoarele de apă minerală de la Băile Buziaș au dispărut. S-a stârnit panică printre vizitatorii băilor, iar opinia publică s-a alarmat.
Totuși, Jacob Muschong, că un om de o rară experiență, nu s-a descurajat. A stat zile și nopți fără întrerupere în spatele muncitorilor lui, sondând în dreapta și în stânga până au găsit izvoarele și a învins. Cu câteva săptămâni înainte de a muri, a început construirea unui hotel modern, hotel terminat de urmașii lui.

În toamna anului 1923, Jacob Muschong primește o nouă lovitură, campania de denigrare este preluată și de ziarele locale lugojene. „Răsunetul, nr. 36, 9 septembrie 1923: ” […] Fabrică de țiglarie Muschong din localitate a arătat comisiunei trimisă pentru evaluarea dării un venit brut din afacerile intreprinderei în suma de Lei 6.975.312,83, iar că profit net trecut în bilanț suma de Lei 334.095,27.
Cum acest venit net părea prea mic față de marile afaceri ce le face această intreprindere, „S-a trimis o comisiune specială de experți, care a constatat că venitul curat al acestei intreprinderi este de 5.086.430 – Lei, iar nu cum s-a aratat mai sus.” Finanțele Publice nu au acceptat investițiile făcute de J. Muschong, considerând sumele investite ca profit și obligându-l să plătească impozite pentru ele. Acest precedent a fost folosit de autoritațile române împotriva tuturor investitorilor de altă origine etnică. Toate aceste șicanări au culminat cu decesul subit al lui Jacob Muschong, în urma unui infarct, care l-a lovit la reședința sa de pe str. Al. Mocioni.
Despre moartea marelui industriaș, ziarul local Răsunetul consemna scurt în Nr. 50, din 16 decembrie 1923: „Caz de moarte. Miercuri, în 12 l.c., a încetat din viață subit Iacob Muschong, marele fabricant de tiglărie din Lugoj, în etate de 54 ani. Înmormântarea a avut loc Vineri cu mare solemnitate”.

Jakob Muschong și Băile Buziaș
În perioada de înflorie a afacerilor, Jacob Muschong a început să investească și în alte domenii. O altă latură a afacerilor industriașului țiglar a fost implicarea sa în revitalizare stațiunii Buziaș care decăzuseră din cauza unor investiții nereușitea și a unei conduceri nepricepute.
Legenda spune ca Băile Buziaș au fost cumpărate în urma unui incident la Casinoul din Parc în anul 1906. Soția lui Muschong, Margareta, numită de cunoscuți Etelka, umbla foarte des îmbrăcată în costum popular șvabesc. Pe atunci costumele tradiționale populare nu erau considerate ca fiind apanajul celor înstăriți. În timp ce vizita stațiunea, a dorit să intre în Casino, însă niște paznici zeloși nu i-au permis accesul, sub pretextul că nu era îmbrăcată „în mod corespunzător”.
A doua zi, Margareta Muschong a aflat ca stațiunea Buziaș ar avea datorii la bancă și le-a cumpărat polițele, devenind proprietară peste noapte. Tot legenda mai spune că a doua zi i-a dat afară pe toți cei de la Casino și, împreună cu soțui ei, Jacob Muschong, au fondat societatea pe acțiuni Muschong – Băile Minerale Buziaș.
Primul proprietat al Băilor Buziaș a fost statul maghiar, apoi a aparținut renumitei familii a producătorului maghiar de anvelope, Ernő Schottola de la care a cumparat-o Muschong cu 800 000 de coroane. În posesia industriașului au intrat inclusiv ștrandul și captările de apă dar și pădurea de 100 ha din jurul băilor.

Au fost construite: o hală de îmbuteliere pentru a produce apă minerală îmbuteliată sub denumirile Phönix și Muschong. De asemenea, a construit o fabrică de de bioxid de carbon în 1907 pentru 2 milioane de coroane. Principala piață de export pentru apele minerale a fost regiunea Balcanică. Uzina avea o suprafață de 700 m patrați în care motorul cu abur de 700 CP și motoarele electrice de 60 CP asigurau forța motrice. Fabrica avea 36 de angajați.
Soarta Buziașului s-a schimbat radical, odată ce a fost înzestrată cu cale ferată proprie, la acel moment fiind singura stațiune balneară având o asemenea infrastructură. Aceasta era folosită atât pentru transportul turiștilor cât și pentru cea de-a doua afacere, interdependentă de prima, demarată de industriașul lugojean în domeniul apelor minerale. Mai exact, Jacob Muschong împreună cu soția sa au fondat Societatea pe Acțiuni Muschong – Băile Minerale Buziaș, iar calea ferată îi servea la transportul lemnelor și a tuburilor de gaz pentru fabrica de ape minerale. Linia lui Muschong a legat orașul Buziaș de stațiunea cu același nume.
S-au efectuat lucrări de sondare, care au avut succes: apa venea de la 103 metri adâncime și s-a dovedit medical că apa este bună pentru gută sau lavaj gastric. De asemenea, a amenajat frumoasele grădini balneare cu plante valoroase, a construit o pasarelă acoperită lungă de 500 de metri, 22 de vile pentru oaspeții veniți la băi, o grădină zoologică și terenuri de sport. Noul investitor a ridicat, de asemenea, un hotel în 1922-1923, pe care l-a numit Muschong Hotel (acum Hotel Felix) după numele său. În același an a construit o cale ferată de 2,9 km lungime cu ecartament normal (1435 mm) între gara Buziaș și stațiune balneară. Conform orarului din 1958, călătoria a durat 7 minute între cele două stații. (La 10 octombrie 1973 linia de cale ferată a fost demontată.)

Până în 1948, spa-ul, hotelurile și uzina de îmbuteliere au rămas în proprietatea familiei Muschong. Apoi au fost naționalizate.
Dupa moartea subita a lui Jacob Muschong, din 13 decembrie 1923, cei doi gineri se vor ocupa de afacerile familiei pana la naționalizarea din 1948 din România. Dar și fabrica in Ungaria a fost naționalizată în aceleași condiții impuse de regimul comunist. Sediul principal al firmei era pe str. Herendești nr.10, iar cele doua fabricii de pe Timișorii se subordonau acesteia. Dar se spune că urmașii nu au avut același fler în afaceri ca bătrânul cărămidar.