În ultimele săptămâni s-a vorbit mult în spațiul public despre contractul educațional, instituit prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5726/06.08.2024 de aprobare a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. O doamnă politician îndemna isteric părinții să nu semneze acest contract, pentru că, dacă o vor face, vor renunța automat la puterea pe care, potrivit legii, o exercită asupra copiilor lor. Chiar și pe seama ministrului Educației Naționale — doamna Ligia Deca — a fost pusă o nefericită afirmație, potrivit căreia „în timpul contractului educațional, autoritatea părintească nu mai aparține părinților”. Ulterior, ministrul a tăgăduit că ar fi spus aceste lucruri, calificând informația ca fiind un fake-news. Astfel stând lucrurile, cred că sunt utile câteva observații lămuritoare.
Art. 14 alin. (4) din Legea nr. 198/2023 stabilește faptul că „la înscrierea antepreșcolarului, a preșcolarului sau a elevului într-o unitate de învățământ, directorul unității de învățământ semnează contractul educațional cu beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar (…) sau cu elevul major. Contractul prevede drepturile și obligațiile reciproce ale părților, garantând drepturile beneficiarilor primari și secundari, în conformitate cu prevederile contractului educațional-tip, aprobat prin ordin al ministrului educației. Contractul încheiat între părinți/reprezentantul legal/elevul major și unitatea de învățământ conține obligatoriu clauzele din contractul educațional, iar, în funcție de specificul fiecărei unități, prin hotărâre a consiliului de administrație, pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al antepreșcolarului, al preșcolarului sau al elevului”. Art. 170 alin. (1) fraza a II-a din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministerial mai sus menționat adaugă precizator faptul că acest contract educațional „are caracterul juridic al unui contract de adeziune”.
Prin urmare: (i) contractul educațional este o convenție bilaterală pe care o încheie părintele elevului minor ori elevul major cu directorul unității de învățământ, în scopul stabilirii, la nivelul fiecărui elev dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, a drepturilor și a obligațiilor rezervate și, respectiv, asumate de beneficiarii serviciului public de educație preuniversitară, pe de-o parte, și de prestatorul acestui serviciu, pe de altă parte; (ii) elevii sunt beneficiarii primari, iar părinții sunt beneficiarii secundari ai serviciului public de educație; (iii) deși acest contract este calificat ca fiind unul de adeziune și, prin urmare, „clauzele sale esențiale sunt impuse” de lege „ori sunt redactate de una dintre părți (…), cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare” [art. 1175 C. civ.], totuși, legea permite unităților de învățământ să adauge clauzelor contractuale prestabilite de lege alte stipulații, care nu pot „afecta interesul superior al beneficiarului primar” — elevul —, „în funcție de specificul fiecărei unități” de învățământ „și după consultarea consiliului reprezentativ al părinților/reprezentanților legali, prin act adițional semnat de ambele părți”; (iv) într-o pondere însemnată, un contract educațional nu face altceva decât să reproducă o serie întreagă de prevederi legale, prin care sunt instituite și descrise drepturile și obligațiile elevilor și ale părinților acestora, în relația juridică angajată cu școala în care acești elevi sunt înscriși și în care urmează să fie instruiți; (v) semnarea unui contract educațional nu suspendă și nu anihilează niciun moment puterea pe care părinții au dreptul și obligația să o exercite asupra copiilor lor minori, nici chiar în intervalele de timp în care acești copii se găsesc la școală, în timpul activităților didactice ori sub supravegherea profesorilor lor; (vi) profesorii rămân răspunzători pentru integritatea fizică și siguranța morală a elevilor lor, atâta timp cât se găsesc sub supravegherea acestor profesori; (vii) la rândul lor, părinții vor continua să răspundă pentru faptele ilicite ale copiilor lor minori, săvârșite atunci când aceștia din urmă se găsesc la școală sau în timpul programului școlar, dacă, prin respectivele fapte, acești copii au vătămat patrimoniul școlii în care învață.
Este însă nelegal art. 172 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 5726/06.08.2024, prin al cărui conținut este definită și sancționată generic fapta contravențională constând în refuzul semnării contractului educațional de către părinte, reprezentantul legal sau directorul unității de învățământ. Și aceasta întrucât acest text regulamentar contravine art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care stabilește cu claritate faptul că pot fi stabilite și sancționate generic contravenții numai prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului (la nivel central) ori prin hotărâri ale consiliilor locale sau județene (la nivelul administrației publice locale). Prin urmare, nu pot fi stabilite și sancționate contravenții prin ordine ale unui ministru, art. 172 din mai sus arătatul Regulament fiind redactat cu încălcarea art. 2 din O.G. nr. 2/2001, care este un act juridic normativ cu forță juridică superioară Regulamentului aprobat printr-un ordin ministerial.
Închei prin a le transmite tuturor părinților din această țară un mesaj liniștitor. Nu au a se teme de nimic în privința mult discutatului contract educațional. Un astfel de contract nu este un lucru nou în peisajul nostru instituțional și nu aduce aproape nimic nou în relațiile juridice angajate între părinții elevilor minori și școlile pe care aceștia din urmă le frecventează. El — contractul educațional — nu face altceva decât să formalizeze, din punct de vedere juridic, o legătură socială pe care legea o reglementează cu destul de multă preocupare pentru detalii. Iar dacă, prin executarea unui asemenea contract, părinții sau copiii lor sunt vătămați, tuturor acestora le este deschisă posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești spre a obține reparația cuvenită.
