Există așezări pe lumea asta care nu au nevoie, nu chiar deloc, firește, dar, orișicât, de politicieni care, chipurile, să le conducă. Decât să le conducă prost, cum se întâmplă cu majoritatea orașelor românești, mai bine lipsă, ar spune destui trăitori prin România.

Timișoara este unul din orașele din această categorie. Este o urbe care avansează pe drumul ei chiar și în pofida și, aș adăuga, spre ciuda politicienilor care s-au prefăcut că i-au vrut binele în cei 34 de ani de la ieșirea din comunism. Sigur că e un paradox la mijloc, dar unul fericit, aș spune, de vreme ce capitala Banatului arată bine, se dezvoltă în permanență și mustește de un spirit mereu tineresc.

Ei da, aici este tot secretul Timișoarei, că este locuită peste 50.000 de studenți în fiecare zi și de alți mai bine de 40.000 de elevi care cresc și ei, zi după zi, venind din urmă tocmai ca să asigure sângele tânăr și proaspăt al orașului. Cifrele de mai sus sunt cât se poate de veritabile și verificabile și ele fac diferența între orașele care au viitor și cele care, îmbătrânind cu fiecare zi, sunt condamnate la subdezvoltare și, în cele din urmă, la tristețe.

Cineva, un amic, mi-a atras atenția că, da, o fi el plin de tineri acest oraș, dar nu are mai deloc viață de noapte. Cum zice el că ar da pe dinafară eternul nostru concurent, Clujul. Ca să nu mai vorbim de București, dar, fiind vorba de capitala țării, comparația nu prea rezistă. E un lucru important, nu neg, să debordeze de energie și de petreceri Timișoara din mintea amicului amintit, dar nu mi se pare un argument fundamental pentru a face diferența — ca mod de viață — între orașele României.

Infinit mai important este faptul că uriașa „armată” de studenți, veniți de pretutindeni în Timișoara, asigură tinerețea fără bătrânețe a, deja, marelui oraș din vestul țării. În plus, un oraș care se învecinează cu două mari capitale europene, Budapesta și Belgrad, și de unde poți ajunge cu ușurință, pe autostradă, în chiar inima Europei, la Viena, în cel mult șase ore, are toate argumentele să nu se ramolească niciodată.

Magnetismul Timișoarei rămâne solid, indiferent de părerile unora și ale altora, cum că multe din liceele cândva de top din oraș nu mai sunt ce-au fost și nu e departe de adevăr acest lucru. Ori că, la fel, universitățile locale ar fi mai slabe decât cele din eternul nostru concurent, Clujul. Și acest lucru fiind, pe baza datelor oferite de clasamentele universitare, un aspect greu de contestat.

Dar cum viața tine prea puțin cont de statistici, nu mai departe de ieri, de pildă, mă pomenesc cu un telefon de la cineva din Galați.

„Uite, nepoata mea ar vrea să se mute la Timișoara. Fata e studentă la universitatea locală de medicină, însă ea și mai mulți colegi de-ai ei sunt hotărâți să studieze la voi, în universitățile timișorene”.

„De ce tocmai în Timișoara?”, îl întreb.

„Voi sunteți taman în partea opusă de țară. Și apoi, aveți Iașul la o aruncătură de băț de Galați.”

Omul, un personaj din lumea artistică, pe care l-am cunoscut la un eveniment academic cu ani buni în urmă, a început să râdă în telefon și apoi a concluzionat cu un aer amar în voce.

„Păi ce să facem amice, dacă voi sunteți vestul, iară noi reprezentăm estul etern…”

De-aia vă spun că, atunci când ne apucă damblaua să ne vorbim de rău orașul, existând, firește, destule motive care țin de greaua moștenire și, uneori, de proasta locuire a sa, să ne gândim la ceilalți… La atâția compatrioți ce-și duc viața prin orașele abandonate de tineri și copleșite de însingurare din țara asta mare și atât de frumoasă, altminteri, numită România.