Primăria Timișoara și OMV Petrom au în vedere un parteneriat strategic pentru evaluarea posibilităților de încălzire a orașului cu energie geotermală.
Încălzirea în sistem centralizat din Timișoara s-ar putea face şi cu energie geotermală, obţinută printr-o metodă inovativă.
Consiliul Local va vota, în următoarea ședință, un memorandum de înțelegere pentru implementarea „Proiectului Geotermal”. Acesta se bazează pe o tehnologie inovatoare, care captează căldura din stratul de roci.
“Să realizăm acest proiect geotermal ar fi un pas extrem de important, în istoria sistemului de termoficare, spre retehnologizare și energia verde. Mă bucur că, după un proces de analiză care a durat peste doi ani, în care am tot discutat cu cei de la Petrom, suntem acuma în punctul în care încheiem acest protocol și nu cu oricine, ci cu una dintre cele mai puternice firme de energie de pe piața europeană. Cred în viitorul sistemului de termoficare al Timișoarei și acest memorandum este un mare pas înainte”, spune primarul Dominic Fritz.
Memorandumul va evalua potențialul de energie termică geotermală din resurse regenerabile și va analiza posibile soluţii de livrare a energiei termice. Înțelegerea îi oferă acces companiei la instalațiile de interconectare precum și la alte informații de natură tehnică necesare evaluării proiectului.