7.2 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Un timișorean a ajuns la răcoare, preț de o zi, din cauza furiei

Un timișorean a fost reținut pentru 24 de ore pentru că și-a amenințat cu bătaia fosta concubină. Pe numele bărbatului a fost deja emis un mandat de protecție, însă acesta l-a încălcat. 

Bărbatul în vârstă de 56 de ani s-a ales cu ordin de protecție provizoriu în primăvara acestui an din cauză că a devenit violent cu fosta sa concubină, o femeie de 67 de ani. Pe o perioadă de cinci luni, acesta nu ar mai fi avut voie să se apropie de femeie la mai puțin de 200 de metri.

Cu toate acestea, bărbatul a încălcat restricția, mergând în schimb acasă la femeie și amenințând că o va bate. Femeia a anunțat autoritățile despre acest incident, iar bărbatul a fost dus la secție și reținut de polițiști.

„În fapt, la data de 21 septembrie 2024, în jurul orei 13:42, polițiștii au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 67 de ani cu privire la faptul că fostul său concubin a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis la data de 17.05.2024 de către Judecătoria Timișoara, pentru o perioadă de 5 luni, prin care i s-a impus acestuia să păstreze o distanță minimă de 200 de metri, acesta amenințând-o cu acte de violență și, ulterior, deplasându-se la locuința acesteia”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventică din cadrul IPJ Timiș și se face vinovat de faptul că a încălcat ordiul de protecție și că și-a emințat fosta iubită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un tânăr, prins conducând beat în Lugoj

Un tânăr de 26 de ani a condus beat pe o stradă din Lugoj. Ba mai mult, acesta nu avea nici permis.  Polițiștii spun că...

Dar din dar se face Rai: ajută 100 de familii cu o masă de sărbătoare

Sărbătorile de iarnă reprezintă bucurie, familia adunată în jurul bradului, mese îmbelșugate. Și totuși, avem bătrâni care sunt singuri și se culcă flămânzi, copii...

Citește și :