Noi metode de escrocherie circulă pe internet. Este vorba despre persoanele care le propun utilizatorilor să cheltuie bani sub pretextul că vor investi în companii mari precum Hidrolectrica, Transgaz, PETROM sau BRUA (proiect care vizează construcţia unei conducte de transport gaze naturale pe ruta Bulgaria-România-Ungaria-Austria), notează News.ro, citat de Digi24.
Poliția avertizează faptul că escrocheria cu „investiții” este un furt de date mascat și fac apel la cetățeni să nu instaleze aplicații sau programe la solicitarea persoanelor necunoscute.
„Trading scam – autorii determină în mod fraudulos persoanele vătămate să realizeze investiţii prin intermediul unor platforme de tranzacţionare on-line, iar pentru câştigarea încrederii se folosesc imaginile şi numele unor personalităţi din România. În aceste reclame se promovează ideea de investiţie sigură şi câştiguri imense şi rapide.
Autorii se prezintă ca fiind consultanţi financiari ale unor platforme de tranzacţionare on-line. Aceştia apelează de pe diferite numere de telefon cu prefix de Marea Britanie, Franţa, Elveţia şi folosesc de regulă un accent moldovenesc, arătându-se interesate de investiţii în acţiuni (Hidroelectrica, Transgaz, Petrom, BRUA) şi după ce poartă unele discuţii generale – cu privire la locul de muncă al persoanelor apelate, veniturile de care dispun, ce doresc să facă cu banii câştigaţi din investiţii – încearcă să-i convingă să investească sume din ce în ce mai mari”, avertizează polițiștii din cadrul IPJ Suceava.
Apoi se petrece jaful electronic
Utilizatorii sunt îndrumați de aceste persoane cunoscute să-și instaleze aplicații de control de la distanță al dispozitivului, precum ANYDESK, Air Droid, AirDroid Business Daemon, cu pretextul că vor fi ajutați să facă tranzacțiile electronice.
Cu ajutorul aplicației de control la distanță, hoții intră în calculatorul sau în telefonul victimelor, acceasează aplicațiile bancare și astfel le fură banii din cont oamenilor, potrivit polițiștilor IPJ Suceava.
În cazul în care cetățenii refuză, în primă etapă, ei sunt sunați de indivizi, dându-se drept reprezentanți ai băncilor. Aceștia le propun cetățenilor să-și transfere banii în conturi „securizate”, pentru că prezintă risc de jaf electronic.
„Profitând de datele personale şi bancare puse la dispoziţie, autorii retrag fără consimţământ diverse sume de bani din contul persoanelor. În cazul în care persoanele refuză instalarea de programe în telefon se aplică metoda de securizare a conturilor. Victimele sunt apelate de către persoane ce se recomandă ca fiind angajaţi ai instituţiilor financiare, de pe numerele de telefon clonate ce aparţin instituţiilor bancare şi li se aduce la cunoştinţă că cineva a încercat sa le acceseze conturile bancare iar pentru protecţie li se sugerează transferul banilor într-un aşa-zis cont securizat. Victimele transferă banii de bunăvoie în contul indicat după care le sunt dezinstalate aplicaţiile bancare de pe telefoanele mobile”, transmit polițiștii suceveni.
Cetățenii sunt avertizați să nu pună la dispoziție prin aplicații date ale cardurilor bancare sau fotografii cu buletinul!
Polițiștii îi avertizează pe cetățeni să fie atenți!
Investițiile în acțiuni nu se fac pe pagini de internet, nici prin intermediul dispozitivelor mobile și cu siguranță nu prin control la distanță! Polițiștii le recomandă cetățenilor să fie atenți!
Acțiunile și titlurile de valoare se pot cumpăra numai la bancă și la instituțiile abilitate!
„Cumpărarea de acţiuni se realizează printr-un intermediar autorizat care nu solicită plăţi prin intermediul unei pagini de internet! Evitaţi persoanele fizice sau operatorii economici care nu afişează date de contact complete şi se rezumă la o simpla adresă de e-mail! Nu furnizaţi date personale sau/şi bancare!”, au transmis polițiștii IPJ Suceava.
Autoritățile le cer oamenilor să fie atenți și să nu creadă în promisiunile de câștigurile mari, promise rapid sau anunțurile cu termen limitat!
Sursă: https://www.digi24.ro
Foto: Timp Românesc, Foto vector