2.2 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

RETIM și ADID Timiș lansează un nou serviciu opțional de colectare a deșeurilor vegetale din curți și gospodării private pentru Zona 1 Timișoara, inclusiv în mediul periurban și rural

RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, lansează un nou serviciu opțional pentru colectarea deșeurilor vegetale din localitățile din Zona 1 de colectare din județul Timiș. Acest serviciu face parte din eforturile autorităților locale de a oferi cetățenilor soluții eficiente pentru gestionarea deșeurilor verzi (iarbă, frunze, crengi) provenite din gospodării private, contribuind la menținerea curățeniei și protejarea mediului.

Detalii privind noul serviciu

În perioada 1 martie și până la 30 noiembrie, cetățenii din localitățile Zonei 1 pot opta pentru abonamentul lunar de colectare a deșeurilor vegetale. Acest serviciu optional are un tarif de 77,36 lei plus TVA (92,06 lei inclusiv TVA), facturat lunar în perioada de prestare a serviciului.

Abonamentul lunar include următoarele componente:

  • 62,98 lei (fără TVA)/lună pentru colectarea deșeurilor vegetale de la domiciliu o dată la două săptămâni și transportul acestora la instalațiile de tratare, precum și închirierea unui recipient special de 240 de litri pentru colectarea deșeurilor verzi (frunze, crengi, iarbă etc.);
  • 14,38 lei (fără TVA)/lună pentru tratarea și eliminarea deșeurilor vegetale la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, calculată pe baza tarifelor aprobate de Consiliul Județean Timiș.

Abonamentul este opțional

Este important de reținut că acest serviciu nu este obligatoriu pentru utilizatori, însă vine ca o soluție eficientă și convenabilă pentru cei care generează cantități mari de deșeuri vegetale, în special în sezonul primăvară-toamnă și nu au posibilitatea de a le transporta la centrele de colectare prin aport voluntar.

Localitățile aferente Zonei 1 Timișoara

Serviciul de colectare a deșeurilor vegetale va fi disponibil pentru locuitorii din următoarele localități:

  • Urban și periurban: Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Remetea Mare, Sânmihaiu Român și Șag.
  • Rural: Becicherecu Mic, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Fibiș, Foeni, Giulvăz, Iecea Mare, Mașloc, Otelec, Parța, Peciu Nou, Pișchia, Săcălaz, Sânandrei, Șandra, Satchinez, Uivar și Variaș.

Alternativa gratuită pentru gestionarea deșeurilor vegetale

Pentru cetățenii care nu doresc să opteze pentru acest serviciu, RETIM și ADID Timiș încurajează compostarea individuală a deșeurilor vegetale. Această metodă este gratuită și poate fi realizată în unități individuale de compost, oferind o soluție ecologică pentru transformarea frunzelor, crengilor și a altor deșeuri vegetale în compost, un îngrășământ natural benefic pentru solul din grădini.

Informații suplimentare și contact

Pentru mai multe detalii despre acest serviciu, precum și pentru a încheia un contract, cetățenii sunt invitați să acceseze site-ul RETIM sau să contacteze serviciul de relații cu clienții prin email la adresa timis@retim.ro sau telefonic la numărul +40 374 885 691, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O femeie de 32 de ani a ajuns la spital după ce s-a izbit într-un cap de pod

O șoferiță de 32 de ani s-a izbit cu mașina într-un cap de pod. S-a întâmplat pe Calea Lugojului. Femia a pierdut controlul volanului. „O...

Copiilor de la Jean Louis Calderon le este dor de colega lor Natalia. Învățătoarea: „(…) parcă e gol în clasă”

Au trecut aproape două săptămâni de când micuța Nati s-a stins din viață. Elevii din clasa a IV-a, din ciclul primar Liceul Jean Louis...

Citește și :