4.1 C
Timișoara
sâmbătă 21 decembrie 2024

Alin Nica, fostul șef al liberalilor timișeni, ,,șterge pe jos” cu lista candidaților PNL Timiș la alegerile parlamentare

PNL Timiș a stabili oficial miercuri listele cu candidați pentru alegerile parlamentare de la 1 decembrie.

În cadrul statutar asigurat de întrunirea membrilor Biroului Permanent Județean al PNL Timiș, miercuri a fost adoptată decizia cu privire la lista candidaților PNL Timiș pentru alegerile din 2024 pentru Parlamentul României. Vasile Blaga, președinte interimar al filialei județene PNL Timiș, care a reprezentat PNL până în acest an în Parlamentul European,  deschide lista pentru Senat, iar deputatul Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, deschide lista pentru Camera Deputaților“, a transmis filiala liberală, așa cum puteți citi AICI.

Pentru Camera Deputaților, pe lista de candidați PNL Timiș, în ordinea locurilor din listă, se află: Marilen Gabriel Pirtea, Raul Cozarov, Cristian Bușoi și Liliana Oneț, urmând ca pentru celelalte locuri candidații să fie stabiliți ulterior, pe baza candidaturilor depuse, care se vor afla în dezbaterea și analiza decizională din BPJ PNL Timiș.

La Senat, pe lista de candidați PNL Timiș, în ordinea locurilor din listă, se află: Vasile Blaga și Cosmin Tabără, urmând ca pe celelalte locuri candidații să fie stabiliți ulterior, pe baza candidaturilor depuse.

Fostul șef al PNL Timiș, Alin Nica, încă șef al CJ Timiș, a comentat, pentru Buletin de Timișoara, decizia luată de fostul său partid, din care a plecat înainte de alegerile locale anticipate din 9 iunie pentru a putea candida pentru un nou mandat la Consiliul Județean, având în vedere că PNL a preferat să-l susțină pe candidatul PSD, Alfred Simonis.

Cu excepția primarului de la Gătaia, este cea mai slabă listă pe care o putea propune PNL. Câți, în afară de Raul Cozarov, au voturi în spate? Niciunul! Au venit la Timiș impuși de la București ca premiu de consolare că nu au mai prins lista la europarlamentare. E foarte simplu!“, a declarat Alin Nica.

Momentan Alin Nica este membru al Forța Dreptei Timiș, partid din partea căruia a candidat la alegerile din 9 iunie în cadrul Alianței Dreapta Unită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Moș Crăciun a vizitat două familii din Timiș! Cei mai bucuroși au fost copiii

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Moș Crăciun a trecut pe la casele a două familii din Timiș. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, polițiștii din...

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

Citește și :