13.9 C
Timișoara
joi 19 septembrie 2024

Un adolescent de 14 ani, găsit în comă alcoolică

Un minor de 14 ani din Margina a fost găsit în comă alcoolică. Tânărul a fost găsit de bunica sa, care a chemat ambulanța.

În consecință, tânărul a fost dus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În consecință, părinții băiatului au fost amendați cu 1.000 de lei pentru că minorul a tulburat liniștea și ordinea publică, dar mai ales pentru neglijență.

„La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 17:32, polițiștii orașului Făget au fost sesizați cu privire la faptul că un minor în vârstă de 14 ani, a fost găsit de către bunica sa în stare de ebrietate la locuința din localitatea Margina, prezentând o stare de rău.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, minorul fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

În acest caz, au fost identificați părinții acestuia, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1000 de lei, conform Legii 61/1991, pentru neluarea măsurilor privind supravegherea minorilor”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un autocamion încărcat cu electrocasnice a ars în Vama Nădlac II

Un autocamion încărcat cu electrocasnice a ars miercuri, 18 septembrie, în vama Nădlac II. Pompierii ISU Arad au intervenit la fața locului și au...

Două mașini s-au izbit pe un drum național din Caraș – Severin

Un accident s-a petrecut pe DN 6 în această după amiază. În urma accidentului, două persoane au fost rănite. Accidentul s-a petrecut între Buchin...

Lucrări Aquatim de spălare

Citește și :